€ 5.0920
|
$ 4.3641
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3641

Urmărește dezbaterea live

 

Mihaela Buzărnescu: Ce să mai spun... E incredibil
Autor: Rodica Mitu

tenis_85249700 Tenis
 

Mihaela Buzărnescu a declarat, într-o conferinţă de presă, că este extrem de fericită după victoria cu 3-2 a României în meciul cu Cehia şi speră ca în viitor să ajute şi ea echipa...

Mihaela Buzărnescu a pierdut ambele meciuri disputate la Ostrava, fiind învinsă de Karolina Pliskova şi Katerina Siniakova. „Ce să mai spun, bravo fetelor. E incredibil. Mă bucur enorm că am fost aici. Am fost o echipă adevărată, atmosfera a fost incredibilă. Sper să avem în continuare succes şi să pot să ajuta şi eu echipa în următoarele meciuri dacă voi avea ocazia. Sunt extrem de fericită acum. Am trăit de pe margine acest meci de dublu... am fost trup şi suflet', a spus vizibil emoţionată Buzărnescu.

Chiar dacă nu a jucat în întâlnirea cu Cehia, Ana Bogdan a afirmat că a trăit la intensitate maximă fiecare partidă. 'Pe parcursul zilei am simţit că am murit şi am înviat. Am trăit la intensitate maximă fiecare moment. Le felicit din toată inima şi mă bucur că am reuşit să fiu alături de ele în această săptămână. Am făcut istorie pentru România. Ne iubim suporterii şi le mulţumim că au fost alături de noi. S-a văzut ce atmosferă a fost în sală, nici măcar nu am simţit că suntem în Cehia. Mulţumesc echipei şi chiar îmi doresc ca visul să devină realitate şi să aducem trofeul Fed Cup acasă', a declarat Bogdan.

Întrebată cum va sărbători calificarea în semifinalele Fed Cup, Simona Halep a răspuns: 'O să bem şampanie'.

România a învins Cehia, deţinătoarea trofeului, cu scorul de 3-2, duminică seara, la Ostrava, după victoria perechii Irina Begu/Monica Niculescu în faţa cuplului Barbora Krejcikova/Katerina Siniakova, cu 6-7 (2), 6-4, 6-4. România s-a calificat în semifinalele competiţiei şi va juca în penultimul act împotriva echipei Franţei.  

Citește și: FED CUP ROMANIA - CEHIA: Siniakova - Buzărnescu, rezultat

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close