Microsoft, lansare globală a Dynamics AX, pentru platforma cloud Microsoft Azure

Microsoft Corp. a anunţat astăzi disponibilitatea soluţiei sale de Cloud ERP de ultimă generație, Microsoft Dynamics AX, realizată pe și pentru platforma cloud Microsoft Azure, pentru 137 pieţe și în 40 de limbi. Această aplicaţie de business din clasa enterprise aduce eficienţa, viteza şi inteligenţa disponibile prin intermediul cloud - computing, ajutând oamenii și organizațiile să obțină mai mult într-un timp mai scurt, anunță Microsoft.


„Clienţi din întreaga lume utilizează cloud-ul în moduri incredibile pentru a-şi accelera şi transforma afacerile", a declarat Scott Guthrie, Executive VP Microsoft Coud and Enterprise. „Lansarea de astăzi este o bornă importantă, care lărgește oferta Microsoft în cloud. Alături de Microsoft, organizaţiile au posibilitatea de a-şi administra întreaga afacere în cloud – de la productivitate cu Office 365, la analiză de business cu Power BI, management eficient al relației cu clienții cu Dynamics CRM şi gestiunea operaţiunilor cu Dynamics AX."
Companii din întreaga lume folosesc deja Dynamics AX pentru a-şi administra în cloud activităţile curente de afaceri – de la domenii specifice precum resursele umane şi producţia, la administrarea scenariilor de business de tip end-to-end. Dintre companiile care au adoptat deja soluția Microsoft se numără, printre altele, Hagler Systems, Haldex, Icon, Renault Sport Formula One Team, Priva, Smiles, Travel Alberta şi Umbra Group.
Noua soluţie Dynamics AX depășește bariera soluţiilor de afaceri tradiţionale şi aduce într-o singură ofertă funcționalități de tip ERP, BI (Business Intelligence), servicii de infrastructură şi baze de date, permiţând organizaţiilor să-și administreze procesele operaționale specifice industriei, cu posibilitatea de a le integra cu soluţii customizate, furnizate / dezvoltate de parteneri.

Dynamics AX oferă securitate sporită


Valorificând eficienţa serviciilor Azure Cloud, Dynamics AX oferă securitate sporită, disponibilitate şi posibilitatea scalării la nivel global, sprijinind oamenii şi companiile să lucreze în siguranţă oriunde şi oricând, respectând exigențele privind suveranitatea datelor în orice parte a lumii s-ar afla aceştia.
„În prezent, ne desfăşurăm orice activitate prin Dynamics AX şi ne gestionăm virtual toate operaţiunile," a declarat Thomas Mayer, director operaţiuni, Renault Sport Formula One Team. „Faptul că am tot ce îmi trebuie pentru a-mi administra afacerea de oriunde din lume, este de nepreţuit."
„Aducem cantităţi uriaşe de date în business pentru a controla procesul creării de climate şi medii horticole. Aceasta este o transformare uriaşă în cadrul acestui tip de business, iar cloud-ul a fost singura soluţie prin care am putut realiza acest lucru," a declarat Paul Ossewold, VP Digital Operations Priva. „Pentru administrarea companiei noastre, cu 10 birouri la nivel global, avem nevoie de sisteme rapide. Dynamics AX în cloud ne oferă tot ce avem nevoie şi suntem foarte încântaţi să fim printre primii clienţi care beneficiază de această nouă soluţie."


Abonament lunar, creștere pay-as-you-go


Dynamics AX oferă o interfaţă (UI) simplă , atrăgătoare, modernă şi tactilă, special concepută pentru dispozitivele de astăzi. Utilizatorul poate interacţiona uşor cu sistemul, Dynamics AX funcţionând asemeni altor aplicații Microsoft pe care utilizatorii le folosesc în mod curent, sporind astfel gradul de adoptare şi utilizare. Noua experienţă de utilizare inteligentă este optimizată şi pentru a oferi valoare organizaţiilor, prin abilitatea de a lua decizii mai bune şi mai rapide.
Dynamics AX vine cu logica de business dovedită a unei suite complete de business, îmbunătăţită cu elemente noi, precum spaţiile de lucru (Workspaces), care unifică indicatorii cheie de performanţă, BI, vizualizarea datelor, proceselor şi acţiunilor esenţiale, pentru a încuraja productivitatea utilizatorului. Spaţiul de lucru dedicat inchiderilor de lună financiare, de exemplu, simplifică în mod dramatic acest proces esenţial şi complex.
Partenerii de implementare și-au exprimat entuziasmul față de potențialul pe care această nouă soluție îl oferă industriei, reprezentând un punct de cotitură în industria ERP, pe măsură ce soluțiile ERP în cloud sunt adoptate de clienți.
„Această lansare este încă o dovadă a faptului că Microsoft se detașează prin inovație nu numai legat de ERP, ci şi de cloud" a spus Peter ter Maaten, CEO HSO, unul din partenerii Microsoft. „Dynamics AX va fi un produs revoluţionar pentru clienţii enterprise."
Clienţii au deja posibilitatea să acceseze noul serviciu, având în vedere faptul că produsul lansat este disponibil pentru utilizatori sub formă de abonament lunar, în 3 versiuni simple (Self-serve, Task și Enterprise). Companiile pot adopta soluția rapid și își pot gestiona în mod simplu creșterea, prin adăugarea de procese şi utilizatori noi într-un model simplu şi transparent, de tip 'pay-as-you-go'.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel