Mișcarea anului în economie: Chinezii dau lovitura la fostul Rompetrol Group

Compania națională de petrol și gaze din Kazahstan - KazMunayGas (KMG) și China Energy Company Limited (CEFC) au semnat vineri documentele specifice pentru constituirea unui joint-venture, compania chineză devenind acționar majoritar cu 51%, iar participarea KMG în noul joint-venture va fi de 49%.

Conform înțelegerii dintre KMG — CEFC, compania din China își asumă o serie de obligații, prin care aceasta va efectua investiții în dezvoltarea de noi proiecte în Uniunea Europeană și țările adiacente Drumului Mătăsii.

Sub denumirea ŤSilk Wayť (Drumul Mătăsii), proiectul comun al companiei naționale din Kazahstan — KMG și al companiei din China — CEFC se va dezvolta având ca baza platforma Grupului KMGI. O echipă mixtă de lucru formată din experți din Kazahstan, China și România a realizat un volum important de activități pregătitoare — semnarea în 14 decembrie 2015 a Memorandumului de Înțelegere în prezenta prim miniștrilor din Kazahstan și China, dar și validarea pe 29 ianuarie 2016 de către părțile semnatare a Condițiilor principale ale tranzacției (Term Sheet).

'Sunt convins că în parteneriat cu un investitor puternic, compania va reuși să avanseze considerabil, utilizând KMGI drept platforma comună pentru dezvoltarea business-ului', a declarat Sauat Mynbayev, președintele KMG.

De asemenea, directorul executiv al CEFC, Jianjun Zang, a afirmat că parteneriatul dintre CEFC și KMG are ca obiectiv o dezvoltare strategică care va face din KMG International o platformă comună pentru obținerea de resurse și efectuarea de investiții strategice. "Această evoluție se înscrie în spiritul celor două inițiative naționale 'One Belt One Road' și 'Nurly Zhol'. Suntem încrezători că va fi o colaborare benefică pentru a dezvolta un parteneriat strategic pe termen lung', a subliniat directorul executiv al CEFC.

Conform celor stabilite de ambele părți, guvernarea societății mixte se va face pe bază de paritate.

Tranzacția va fi supusă unor măsuri prealabile, care presupun inclusiv aprobarea finală din partea autorităților competente europene și chineze, dar și alte instituții abilitate. Data estimată pentru finalizarea acesteia este octombrie 2016.

Compania chineză CEFC este una dintre cele mai dinamice companii private din China. În 2014 compania a fost inclusă în lista Global Fortune 500 pe locul 349. CEFC își desfășoară activitatea în domeniile energetic, financiar și investiții.

KMG International (fost Rompetrol Group NV) a fost preluat de KMG în 2007. În România, Grupul administrează două rafinării, iar la nivel european și în regiunea Mării Negre deține și operează o importantă rețea de stații distribuție carburanți. Conform Hotărârii Guvernului din Kazahstan din 30 decembrie 2015, KMGI a fost inclus în lista companiilor care vor fi privatizate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel