Mesajul lui Ion Iliescu la moartea Reginei Elisabeta a II-a

Mesajul lui Ion Iliescu la moartea Reginei Elisabeta a II-a
Mesajul lui Ion Iliescu la moartea Reginei Elisabeta a II-a

Încetarea din viaţă a Majestăţii Sale Regina Elisabeta a II-a marchează sfârşitul unei epoci istorice, plină de schimbări, în care Marea Britanie a avut de jucat un rol de primă mână, a afirmat vineri fostul preşedinte Ion Iliescu. 

El a amintit că victoria Marii Britanii în cel de-al Doilea Război Mondial, la care Regina a participat direct, ca toată generaţia din care a făcut parte, a fost începutul unor reforme economice şi sociale ce au influenţat atât continentul european, cât şi întreaga lume.

'Şi-a făcut datoria care-i revenea în sistemul politic britanic, fără ezitare şi fără să se lase purtată de convingerile sale personale, oricât de greu i-a fost asta, în momente delicate din viaţă. A fost o personalitate puternică şi complexă, dincolo de imaginea care ni se prezintă, ca de obicei, în astfel de momente', a afirmat Ion Iliescu, pe blogul personal.

Fostul preşedinte a subliniat că relaţiile României cu Marea Britanie au fost neaşteptat de corecte în această 'lungă domnie' a Reginei Elisabeta a II-a, Marea Britanie fiind un partener activ în efortul de industrializare şi de modernizare a economiei României şi a ajutat la pregătirea unor elite intelectuale şi tehnice.

'A contribuit la formarea personalului necesar aderării noastre la UE şi la NATO. Marea Britanie este o destinaţie predilectă pentru români, în ciuda ieşirii ţării din UE. Am avut ocazia să o cunosc şi să discut cu Regina, dincolo de constrângerile protocolului. O personalitate puternică, deschisă către problemele care dominau agenda publică, şi cu simţul umorului. Şi care nu a uitat o clipă de interesele ţării al cărui şef de stat era! Păstrez o amintire puternică întâlnirii din 2004, în cadrul vizitei private în Marea Britanie, când Regina a oferit un dejun privat, la care a participat şi marea noastră balerină Alina Cojocaru', a detaliat Ion Iliescu.

Potrivit acestuia, Marea Britanie a pierdut, într-un moment delicat pentru Occident şi pentru democraţie, ca sistem politic, un lider şi un liant al solidarităţii naţionale, iar România un prieten şi un reper.

'Transmit condoleanţele mele familiei îndoliate şi întregul meu sprijin în aceste momente dureroase. Dumnezeu s-o odihnească!', a concluzionat fostul preşedinte.

Regina Elisabeta a II-a a murit joi la vârsta de 96 de ani, în Castelul Balmoral din Scoţia. Fiul său, prinţul Charles, i-a succedat automat la tron. 

Citește și - Noul rege Charles al III-lea va deține toate lebedele și sturionii din Regat, nu are nevoie de permis de conducere și pașaport

Noul rege Charles al III-lea nu va avea nevoie nici de paşaport, nici de permis de conducere a automobilului şi va deţine toate lebedele şi toţi sturionii din Regatul Unit in Regatul Unit, unul dintre privilegiile insolite care decurg din funcţia sa de suveran britanic, informează AFP. 

Fără paşaport şi permis de conducere Regele poate să călătorească fără documente oficiale.

Spre deosebire de ceilalţi membri ai familiei regale, el nu va avea nevoie de paşaport, întrucât acest document este oricum emis deja în numele său. Din acelaşi motiv, şeful statului britanic beneficiază de un statut privilegiat în materie de conducere a automobilului, fiind singurul britanic care este scutit de obligativitatea de a deţine un permis în acest sens.

Fără drept de vot

Regele nu strecoară niciodată un buletin de vot în urnă: el trebuie să păstreze o neutralitate strictă pe plan politic. Deci, suveranul nu votează şi nu se poate prezenta la niciun scrutin. Monarhul deschide totuşi sesiunile anuale ale Parlamentului de la Londra şi numeşte prim-ministrul ţării, cu care se întâlneşte cu regularitate.

Două aniversări Mama lui Charles, Elisabeta a II-a, celebra două aniversări în fiecare an: ziua sa de naştere, pe 21 aprilie, în cadru privat, apoi cu ocazia festivităţilor oficiale aniversare, organizate în mod tradiţional în cea de-a doua zi de sâmbătă din luna iunie, pentru a evita astfel capriciile vremii engleze. Nu este nimic neobişnuit în acest lucru, potrivit site-ului oficial al familiei regale: celebrările ce marchează aniversarea unui suveran au adeseori loc într-o altă zi decât ziua sa de naştere, mai ales atunci când aceasta din urmă nu cade în timpul verii, aşa cum este şi cazul lui Charles, născut pe 14 noiembrie 1948.

Lebede, delfini şi sturioni

Regele nu domneşte doar asupra supuşilor săi britanici. De mai multe secole, lebedele care trăiesc în apele libere din întreaga ţară sunt într-adevăr considerate o proprietate a monarhului britanic.

În fiecare an, ele fac obiectul unui recensământ meticulos pe Tamisa, o tradiţie care se înscrie în zilele noastre într-un proiect de conservare a speciilor. Această prerogativă regală se aplică şi asupra sturionilor, delfinilor şi balenelor care trăiesc în apele din jurul Regatului Unit. Vezi continuarea aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel