Mesajul șefului PPE pentru Băsescu: "Ai luptat cu succes"

În ultima zi de mandat a președintelui Traian Băsescu, liderul Partidului Popular European (PPE), Joseph Daul, îi mulțumește șefului statului pentru modul în care a condus România în cei aproape zece ani de mandat.

"Mulțumesc președintelui Băsescu pentru zece ani de conducere. Ai luptat pentru ca România să aibă o voce puternică în Europa și ai reușit", a scris Joseph Daul, sămbătă, pe Twitter. 

Joseph Daul și Traian Băsescu s-au întâlnit joi, la reuniunea Partidului Popular European, prilejuită de summit-ul șefilor de stat și de guvern de la Bruxelles, ultimul la care a participat Băsescu din calitatea de președinte al României.

Cei doi s-au întâlnit și între cele două tururi ale alegerilor prezidențiale, când francezul a vizitat România pentru a-l susține pe Klaus Iohannis în lupta electorală cu Victor Ponta.

Deși, din funcția președinte al României, Traian Băsescu nu poate fi membru al niciunui partid, național sau european, în cei aproape 10 ani de mandat s-a conservat o loialitate reciprocă între PPE și șeful statului. Președintele Băsescu a fost susținut constant de PPE, inclusiv la referendumul de demitere din 2012, iar șeful statului a participat la mai multe reuniuni ale popularilor europeni.

Renate Weber, decize drastică după alegeri: pleacă din PPE

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel