MEGA IMAGE, acord pentru preluarea a 20 de magazine ANGST

Grupul belgian Mega Image a anunţat, marți, că a ajuns la un acord pentru preluarea a 20 din cele 22 de magazine operate de reţeaua Angst, după ce compania locală s-a retras dintr-o colaborare cu Carrefour. Tranzacţia urmează să fie aprobată de Consiliul Concurenţei.

"Această preluare se încadrează în strategia de dezvoltare Mega Image prin magazine care au o poziţionare foarte bună în zona urbană. Cele douăzeci de magazine Angst vor consolida reţeaua noastră de magazine. În acelaşi timp, preluarea ne va aduce noi oportunităţi de vânzări şi sinergii de achiziţii", a declarat Xavier Piesvaux, director general al Mega Image România.

Acordul survine la trei luni după ce grupul Angst a decis să iasă de sub franciza Carrefour, pentru a se concentra pe domeniul propriu de expertiză - producţia de carne procesată, scrie Mediafax.

"Un alt aspect important al acestui proces de preluare este consolidarea colaborării între Mega Image şi brandul Angst, prin îmbinarea tradiţiei şi expertizei într-o ofertă care va răspunde celor mai exigente si noi cerinţe ale consumatorilor privind alimentaţia sănătoasă", afirmă Sorin Minea, preşedintele Angst.

Mega Image estimează venituri anuale de 21 milioane de euro pentru cele 20 de magazine preluate.

Fondat în 1995, Mega Image este cel mai mare lanţ de supermarketuri din România, cu o reţea ce cuprinde în prezent 326 de magazine, sub mărcile Mega Image (173), Shop&Go (151), AB COOL FOOD (1).

Vezi și: Mega Image îngheață supermarketurile

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel