Medicamentul care te lăsa să mănânci cât vrei, fără să te îngrași, descoperit accidental

medicamente
medicamente

O echipă de cercetători de la Universitatea Yale a descoperit accidental un medicament care te-ar putea lăsa să mănânci cât vrei, fără să te îngrași. Culmea e că cercetătorii în cauză încercau să facă exact invers, adică ei doreau să provoace obezitate morbidă la cobai, ca să vadă de la ce pornește boala.

În cercetare, și când eșuezi în scopul propus, rezultatul poate fi benefic. Dovada cea mai bună e că cercetătorii de la Universitatea Yale, care încercau să declanșeze obezitate morbidă la niște șoareci de laborator, au reușit să-i facă să mănânce fără să se îngrașe.

Ei au editat două gene, ceea ce a avut efect invers decât își doreau: în loc să se îngrașe morbid, cobaii nu se îngrașă deloc oricât ar mânca.

Deocamdată modificarea a fost testată doar pe șoareci, dar cercetătorii cred că terapia ar putea viza exact aceiași receptori și la om, blocând absorbția grăsimilor în organism.

Cum funcționează

Când au constatat că oricâtă mâncare le-ar da, șoarecii tot nu se îngrașă, cercetătorii, conduși de profesorul de cardiologie Anne Eichmann și de omul de știință Feng Zang, s-au oprit și au investigat cauza.

Așa au aflat că cele două gene sunt responsabile pentru modificări cruciale în intestin: aplatizează anumiți receptori, numiți lacteale, care sunt poarta de acces în organism pentru lipide (acizi grași). Aceștia fie ajung în sânge sub formă de energie, fie se depozitează ca grăsime.

„Eșecul" lor, publicat în ultima ediție a jurnalului Science, deschide calea spre o nouă cercetare: ar putea avea același efect și la oameni?

Evident, la oameni nu vor putea fi modificate genele, întrucât manipularea genetică este interzisă, dar s-ar putea identifica inhibitori care să aibă același efect, notează DailyMail Online.

Există deja un astfel de medicament aprobat

Teoretic, un astfel de medicament chiar există! Este deja aprobat de FDA (US Food and Drug Administration) pentru tratamentul glaucomului, principala cauză de orbire.

Dr Eichmann a explicat că următorul pas va fi ca cercetătorii să-i supravegheze pe pacienții cu glaucom care fac tratament cu acest medicament, ca să vadă dacă se îngrașă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel