Medicamente care nu se asociază. O simplă răceală se poate transforma în dramă

Anumite medicamente luate împreună pot avea efecte nedorite asupra sănătății. Chiar și banalele medicamente pentru răceală asociate greșit pot avea consecințe dramatice.

Simpla aspirină nu ar trebui combinată cu paracetamolul sau ibuprofenul din cauza complicațiilor ce pot apărea la nivelul stomacului. Toate aceste medicamente utilizate pe scară largă în cazul răcelilor, durerilor, inflamațiilor pot avea efecte secundare la nivelul mucoasei gastrice. În cazul grave pot provoca hemoragii digestive. 

Aspirină-paracetamol vs medicamente antidiabetice

Combinația aspirină-paracetamol nu se asociază cu medicamente antidiabetice deoarece anulează efectul celor din urmă asupra organismului. Aspirina mărește efectul hipoglicemiant al medicamentelor pentru diabetici, de aceea nu este indicat să se combine.

Atenție dacă ai hipertensiune arterială!

Medicamente antiinflamatorii, gen ibuprofen, meloxicam, scad efectele medicamentelor pentru hipertensiune. 

Ibuprofenul poate reduce eficienţa tratamentului hipertensiv, în timp ce antibiotice precum streptomicina şi gentamicina nu se asociază cu cefalosporinele, deoarece cresc riscul unor complicaţii renale.

Dacă iei anticoagulante orale nu trebuie să le combini cu aspirină şi cu ibuprofen, deoarece creşte riscul de hemoragie internă.

Aspirina nu se combină cu antiacide, diuretice, antidiabetice.

Nu se iau antidepresive cu decongestionante

Antidepresivele nu se iau cu medicamentele pentru tuse sau decongestionante nazale şi nici cu antiinflamatoare nesteroidiene.

Cu ce nu se combină antibioticele 

Unele antibiotice, precum ampicilina, amoxicilina, doxicilina, tetracicilina, azitromicina, rifabutina, nu sunt indicate cu anticoncepționalele deoarece reduc eficienţa pilulelor contraceptive.

Tratamentul cu antibiotice nu se combină cu statine (medicamente anticolesterol). Potrivit unei cercetări de la Centrul de Medicină London din Ontario, Canada, pacienţii de peste 65 de ani care făceau tratament cu statine au fost de două ori mai predispuşi spitalizării din cauza rabdomiolizei (distrugerea ţesutului muşchilor striaţi, în urma căreia se secretă în sânge mioglobină, pigment muscular toxic). Acest efect secundar a apărut la persoanele care luau statine în combinaţie cu claritromicină sau eritromicină. 

Un alt sfat de care să ţii cont: antibioticele nu se iau niciodată în combinaţie cu băuturi alcoolice

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel