Mazăre: În campania electorală contează simpatia votanților

Primarul municipiului Constanța, Radu Mazăre, a dezvăluit la România TV că pentru el contează foarte mult simpatia electoratului, iar dansul pe manele pe care l-a oferit la spectacolul de lansare a candidaților USL Constanța a fost pentru acei români care iubesc acest gen de muzică, comportamentul său fiind întotdeauna răsplătit cu respectul reciproc.

După ce a dansat sâmbătă pe manele la spectacolul de lansare a candidaţilor USL Constanţa, Radu Mazăre a explicat: "Ăştia sunt românii. Ce vreţi, să-i împuşcăm pe cei care ascultă manele?".

În opinia primarului Constanței, un comportament pe placul alegătorilor este întotdeauna răsplătit cu respectul reciproc.

"Într-o campanie electorală contează simpatia dintre candidaţi şi oameni. Dacă discuţi cu ce au furat ăştia, oamenii ştiu. Contează felul în care interacţionează candidatul cu electoratul. Cei mai buni prieteni ai mei sunt gunoierii. Absolut toţi gunoierii din Constanţa mă salută şi ne respectăm reciproc. Am trecut o dată pe stradă cu Jaguarul când veneam de la un proces. Erau 7 muncitori care săpau cu târnăcopul. Toţi m-au salutat şi m-au întrebat ce mai fac. Le-am trimis băieţilor o bere, am dat mâna cu ei. Normal că mă bucură", a precizat Radu Mazăre.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel