Chirurgul estetician Adina Alberts a afirmat că ea este persoana care a constatat că Matthew Mode este un medic fals și a anunțat autoritățile și Colegiul Medicilor.
"Eu sunt medicul care a constatat că acest doctor nu știe să opereze și eu am anunțat și Poliția, eu am anunțat și Colegiul Medicilor, de la mine au plecat toate. Din momentul în care eu am anunțat Colegiul Medicilor au trecut câteva luni bune, din păcate. Am anunțat, cred că la sfârșitul lunii octombrie sau noiembrie. Poliția și-a făcut datoria și a făcut dosarul pe care trebuia să-l facă. Tot ce pot să vă spun este că eu sunt medicul care a dat aceste informații către Colegiul Medicilor și către Poliție. El a avut pe mână mulți pacienți, din păcate și după (ce au fost anunțate autoritățile - n.r.)", a declarat Adina Alberts, într-o intervenție telefonică pentru B1 TV.
”Au fost câteva suspiciuni. L-am văzut cum se mișca în sala de operații, am avut câteva discuții. Să știți că la nivel de discuție medicală omul este strălucit, te induce în eroare când stai de vorbă cu el în domeniul medical, n-ai niciun dubiu.
Eu nu am avut niciun dubiu, discutând cu el diverse proceduri medicale, că el nu este medic, că nu este chirurg plastician. Ulterior, au început să apară niște suspiciuni în momentul în care l-am văzut, de exemplu, cum injectează, cât de mare grijă are de sterilizarea instrumentarului și felul în care păstrează sterilitatea atunci când face un act medical. Ușor, ușor și eu, și asistentele mele ne-am dat seama că ceva e în neregulă. El înșela în mai multe privințe pe cei din jur, nu numai prin faptul că a declarat că este medic și nu e”, a adăugat medicul.
Vezi și: Matthew Mode, medicul fals. Ce vedetă i-a trecut pragul cabinetului
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu