Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail [email protected] și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

EXCLUSIV  Masoneria, centru cultural mai tare decât Ateneul Român: Nu am cerut un leu de la stat

Bogdan Bolojan / 16 iun 2017 / 09:01

Radu Bălănescu, marele Maestru al Marii Loji Naționale din România(MLNR) a vorbit la interviurile DCNews despre construcția centrului socio-cultural al MLNR, o clădire care va avea o acustică mai bună decât Ateneul Român. Bălănescu spune că întregul proiect a fost realizat fără bani de la stat, iar clădirea va fi una deosebită, care va face cinste României. 

"Respectând întru totul legalitatea, începând cu ianuarie 2014 și până în urmă cu o lună am luat avizele necesare: deci trei ani și jumătate. Iată că acum pot să spun cu mare probabilitate că  vom începe construcția obiectivului socio-cultural a Marii Loji Naționale din România undeva la sfârșitul lunii iulie, început de lună august. Am organizat selecția pentru managerul de proiect și totul a fost perfect transparent. A fost anunțată și în mediul profan și în interiorul Marii Loji. A câștigat cineva care nu este din București, ceea ce cred eu că este foarte bine. Acum s-a organizat selecția de oferte pentru antreprenorul general care au reprezentat toate regiunile din România unde noi avem loji. Au fost oameni desemnați de membrii Masonieriei de acolo pentru a face parte din această comisie," a spus Radu Bălănescu la interviurile DCNews Live.

Marele Maestru al Marii Loji Naționale din România spune că centrul va fi unul deosebit, cu facilități, iar clădirea va putea fi vizitată și în afara programului. 

"Este mândria noastră, a generației noastre, pentru că este un lucru dorit de foarte mult timp. Va fi o construcție foarte generoasă. Va avea o sală mare de 700 de locuri, pe care noi o vom pune la dispoziție, o vom închiria și pentru organizare de concerte, de spectacole de teatru, într-un București care duce lipsă de așa ceva. Va avea o acustică de o calitate superioară celei de la Ateneul Român. Și asta cred că înseamnă foarte mult pentru cine știe ce înseamnă această acustică a Ateneului Român. O să mai fie o sală de expoziție, care va putea fi vizitată, închiriată. Biblioteca și Muzeul Marii Loji Naționale din România vor fi deschise. Sălile respective, care vor fi dedicate lucrului specific vor putea fi vizitate atunci când nu există program, pentru ca populația României să poată vedea toate aceste lucruri. Nu este nimic de ascuns. Va fi o clădire care va face cinste Bucureștiului și a României. Suntem instituție de utilitate publică, însă pentru această construcție nu am cerut nici un leu de la stat. A fost realizată din donații(...) Sper ca în trei ani să fie gata", a mai spus Radu Bălănescu. 

Vezi răspunsul complet de la minutul 33:50: 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play


Cele mai noi știri

Cele mai citite știri







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


nxt.22
YesMy