Marko Bela despre UMF: Crin Antonescu ar fi bine să se ocupe de altceva

Aflat la Târgu Mureș de Ziua maghiarilor de pretudindeni, liderul UDMR, Marko Bela, nu a ratat prilejul de a ataca Opoziția, declarând că aceasta a   făcut "o greşeală" când au intrat în grevă şi acum ar dori să revină, el afirmând totodată că liderul PNL, Crin Antonescu, "ar fi bine să se ocupe de altceva, nu de problema UMF".

"Sincer, cred că ei demult şi-au dat seama că au făcut o greşeală prin această grevă parlamentară, fiindcă de fapt s-au privat de un instrument important. Dacă eşti în Parlament, ai un cuvânt de spus, poţi să-ţi spui părerea şi ei în acest moment nu au această posibilitate. Deci, după părerea mea, da, probabil că ar vrea să se întoarcă", a spus Marko Bela.

Întrebat dacă problema UMF Târgu Mureş ar putea constitui unul dintre motivele pentru care parlamentarii opoziţiei ar dori să se întoarcă în Parlament - în contextul anunţului USL privind o posibilă moţiune de cenzură pe această temă - vicepremierul a răspuns negativ.

"În primul rând, problema UMF s-a aprins numai de acum câteva zile, iar greva parlamentară are loc de câteva săptămâni. Domnul Crin Antonescu ar fi bine să se ocupe de altceva, nu de problema UMF. De altfel, pentru mine, cea mai mare absurditate sau una dintre cele mai mari este că preşedintele unui partid liberal are un discurs naţionalist, privind o problemă concretă, legală şi care de fapt e aplicarea Legii învăţământului în România. Eu niciodată n-aş fi crezut ca un liberal adevărat să aibă un astfel de discurs", a spus Marko Bela.

Întrebat despre faptul că deputatul PDL Doru Oprişcan, care reprezintă o circumscripţie din Târgu Mureş, a declarat în presa locală că şi-ar putea da demisia în legătură cu subiectul UMF Târgu Mureş, vicepremierul l-a acuzat pe acesta de "demagogie" şi "ignoranţă".

Citește și:

Marko Bela la Târgu Mureș: Maghiarii sunt coproprietari în Ardeal

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel