Slăbirea dolarului: Mario Draghi denunţă sprijinul oferit de americani

Mario Draghi denunţă sprijinul oferit de oficialii americani pentru un dolar slab, ceea ce face să scadă exporturile Uniunii Europene.

Preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a denunţat, joi, în mod indirect declaraţiile unor oficiali americani cu privire la cursul de schimb dolar-euro, care potrivit lui Draghi ar fi vinovate de recenta apreciere a monedei euro, informează AFP şi Reuters.

Secretarul american al Trezoreriei, Steven Mnuchin, a spus miercuri că un dolar slab este benefic pentru balanţa comercială a SUA, declaraţii care au dus imediat la aprecierea euro. Un euro mai puternic îngreunează eforturile BCE de a stimula creşterea preţurilor în zona euro pentru că face exporturile din zona unică mai scumpe iar importurile mai ieftine.

Fără a-l menţiona în mod expres pe Steven Mnuchin, Draghi a precizat că moneda euro s-a apreciat şi din cauza 'utilizării unui limbaj în discuţiile cu privire la cursul de schimb care nu corespunde cu termenii conveniţi între partenerii internaţionali'.

[citeste si]

Preşedintele BCE a făcut referire la un acord convenit la reuniunea Fondului Monetar Internaţional din luna octombrie 2017, ocazie cu care ţările participante s-au angajat să 'se abţină de la o devalorizare competitivă şi să nu ţintească cursul de schimb în scopuri competitive.' Mario Draghi a promis că BCE va monitoriza recenta volatilitate a cursului de schimb euro-dolar care constituie o sursă de incertitudine pentru perspectiva de inflaţie în zona euro. Cu toate acestea, declaraţiile făcute joi de Mario Draghi nu au reuşit să calmeze aprecierea monedei euro, care a ajuns în jurul oreu 14.00 GMT până la 1,2537 dolari, cel mai ridicat nivel înregistrat de moneda unică după luna decembrie 2014.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel