Marian Rasaliu, infectat cu COVID-19. ”Pandemia, gestionată haotic de guvernarea PNL”

Foto: Facebook / Marian Rasaliu
Foto: Facebook / Marian Rasaliu

Marian Rasaliu, candidat al PSD Braşov la Camera Deputaţilor, s-a arătat indignat de modul în care Guvernul gestionează pandemia de coronavirus. De asemenea, politicianul a anunțat că este infectat cu virusul SARS-CoV-2. 

Marian Rasaliu, candidat al PSD Braşov la Camera Deputaţilor, fost prefect al judeţului, a acuzat luni, într-un comunicat de presă, guvernarea PNL că gestionează haotic pandemia şi că a fost "mai preocupată de alegeri decât de pregătirea pentru combaterea pandemiei", anunţând, totodată, că este unul dintre cei care s-au infectat cu COVID-19.

"Cu greu se mai găsesc paturi la ATI, deşi era previzibilă evoluţia nefastă a contaminării şi Guvernul ar fi trebui să se pregătească, să extindă din timp capacităţile de terapie intensivă. Personalul medical este epuizat. După cum se ştie, fac parte din rândul braşovenilor care s-au infectat cu SARS-CoV-2. Din fericire, nu am o formă severă a bolii şi nu am necesitat internare. Nu pot, însă, să nu mă întreb, ce se va întâmpla când în niciun spital din România nu vor mai exista paturi disponibile la Terapie Intensivă? Câţi români trebuie să mai moară din cauza bâlbâielilor Guvernului?", a spus Rasaliu.

Protocolul de testare COVID-19



Conform acestuia, prezentul protocol de testare SARS-CoV-2 "şi-a demonstrat în mod clar limitele".

"Să nu mai vorbim de sistemul de testare gratuită, care e absurd-restrictiv, pentru că nu permite testarea tuturor contacţilor direcţi şi indirecţi ai unei persoane contaminate şi confirmate. Ştiaţi că România realizează în jur de 30.000 de teste zi de zi, de mai bine de o lună? De ce nu se doreşte creşterea numărului de teste? Fiindcă vin alegerile parlamentare pe care Guvernul doreşte să le organizeze cu orice preţ? (...) Ca fost prefect, fac un apel la responsabilitate către factorii decidenţi, către instituţiile implicate direct în gestionarea acestei crize. Nu mai este timp pentru măsuri haotice! Gândiţi-vă la sănătatea cetăţenilor judeţului Braşov, la sănătatea tuturor românilor!", a declarat Marian Rasaliu, candidat PSD Braşov la Camera Deputaţilor. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel