Marian Oprişan, atac la Ion Ştefan: Nu dă doi bani pe programul de dezvoltare!

Consiliul Județean Vrancea derulează în prezent un amplu program de reabilitare și modernizare a drumurilor județene prin PNDL și POR, programe accesate în perioada 2016-2019. "Aproximativ 90 km de drum se refac de la zero de către Consiliul Județean, termenele de execuție fiind finalul acestui an pentru marea majoritate", transmite Marian Oprişan, preşedintele CJ Vrancea.

"Cu toate acestea, cel mai incapabil și incompetent ministru din istoria României, poreclit ”Grindă”, nu dă doi bani pe programul de dezvoltare a județului! Și pentru că nu este suficient să fie doar incompetent, a ținut morțiș să demonstreze că este și un om mic și rău care boicotează dezvoltarea județului Vrancea, sperând că nerealizarea investițiilor începute de alt guvern și de alți oameni decât el, să se deconteze pe adversarii politici.

Trebuie să știe toată lumea faptul că ministrul Ion Ștefan zis ”Grindă”, care mai este și vrâncean pe deasupra, refuză decontarea banilor pentru reabilitarea drumurilor județene! Mult prea ocupat să dea afară oamenii din minister pentru a face loc pilelor personale, acesta ”uită” de luni bune să ramburseze județului Vrancea cca. 6 milioane lei. Ori, asta duce la situația în care constructorii să nu poată continua lucrările sau să încetinească ritmul de execuție, ca urmare a lipsei lichidităților!

Astfel, încă din 2019, ministrul dezvoltării datorează Consiliului Județean Vrancea rambursări în valoare de aproximativ 1,5 milioane de lei din fondurile programului, al cărui nume nici măcar nu poate să îl pronunțe: PNDL II,  iar din luna martie a acestui an amână decontarea altor cca. 4,5 milioane de lei, sume care au fost cheltuite pentru reabilitarea și modernizarea drumurilor județene", transmite Marian Oprişan.

"Vrancea a căpătat un renume urât în ultimile luni"

"Așadar, locuitorii riverani drumurilor județene pentru care se execută lucrările de reabilitare pe:

DJ 205 R - Gologanu – Ciorăști- Cotești; DJ 205 B - Dumbrăveni – Gugești – Popești – Urechești – Cotești – Cîrligele-Dălhăuți - Faraoanele – Vîrteșcoiu - Râmniceanca – Odobești; DJ 205 S- Focșani – Câmpineanca – Virteșcoiu- Râmniceanca – intersecție DJ 205B; DJ 204 F-sector Slobozia Ciorăşti-Armeni, comuna Slobozia Ciorăști, sector Oreavu-Gugești ii pot solicita explicații ministrului PNL - Ion Ștefan de ce constructorii au încetinit ritmul!

Pe de altă parte, am constatat că Vrancea a căpătat un renume urât în ultimile luni, renume pe care nu îl merită locurile în care fiii Babei Vrâncioaia au luptat pentru țara lor și asta datorită faptului că, în urma unei conjuncturi absolut nefericite și nedemocratice, astfel de indivizi precum Ion Ștefan, ajung în funcții cheie ale statului cică pentru a-l dezvolta, dar efectul este exact invers.

Vrancea trebuie să se dezvolte și să profite de orice formă de finanțare pentru a-și repara drumurile, pentru a-și reabilita clădirile, investiții care, implicit crează locuri de muncă pentru cei care sunt nevoiți să își caute surse de existență în alte locuri decât cele de baștină! Este evident că vrâncenii nu reprezintă pentru Ion Ștefan niciun interes, aceștia fiindu-i folositori numai la vot, pentru ca el să poată ajunge mare demnitar la București, neînțelegând însă că foarte curând o sa ajungă să fie primit cu huiduieli de la intrarea în județ", se arată în comunicatul transmis de către preşedintele CJ Vrancea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel