Marian Munteanu A RĂBUFNIT: Nu se mai poate să-și bată joc

Marian Munteanu (Alianța Noastră România) a avut o intervenție telefonică la "Jocuri de putere", emisiunea lui Rareș Bogdan de la Realitatea TV.

Marian Munteanu a cerut, în numele Alianței Noastre România, schimbarea conducerii BNR.

[citeste si]

"Este timpul să oprim cămătăria. Noi asistăm la o operațiune fără precedent de înșelăciune. Oamenii din această țară sunt supuși unor tratamente incalificabile, iar aceste bănci au depășit orice limită a nerușinării. În numele Alianței Noastre anunț că declarăm un război total acestor bănci care își bat joc de cetățenii României prin tot felul de aranjamente. Cadrul legal după care funcționează BNR trebuie modificat, iar miorlăielile politicienilor care i-au acoperit ani de zile trebuie să înceteze. Avem nevoie de legi care să funcționeze în favoarea cetățenilor României. Propun schimbarea conducerii Băncii Naționale și vreau intervenția autorității bancare pentru supravegherea activității băncilor comerciale pentru ca oamenii să nu mai fie înșelați!

Nu se mai poate răbda acest lucru. Sunt de acord că orice bancă trebuie să câștige. Este normal să aibă un profit, dar românilor li se ia și pielea de pe ei. Asta nu se poate accepta! Trebuie intervenit, iar eu zic foarte clar: Vom susține în Parlament acțiuni legislative clare care să nu le mai permită autorităților bancare acest jaf. Și încă un lucru: să nu-și imagineze aceste bănci comerciale că pot face tot ce vor. Putem interveni în așa fel, cu ajutorul populației, să le ducem în faliment pentru că nu se poate accepta ca ei să-și bată joc de cetățeni. În România s-a făcut un jaf de nedescris și trebuie oprit", a zis Marian Munteanu, președintele Alianța Noastră România.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel