Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Marian Munteanu, a negat sâmbătă acuzaţiile referitoare la faptul că ar fi făcut comerţ cu arme.
'Eu în viaţa mea nu am făcut comerţ cu nimic, nici cu cărţile pe care le-am editat nu am reuşit să vând mare lucru, pentru că probabil nu a fost un editor foarte eficient. Eu am făcut servicii, mai precis de resurse umane în mediul civil, cunoscute de altfel pe piaţa economică, lucru firesc, normal, într-o economie de piaţă şi eu zic cu oarecare succes. Eu sunt mulţumit că, împreună cu colegii mei, la vremea aceea am putut realiza o activitate de resurse umane de prestigiu, oricum firma respectivă reuşind să rămână singurul operator efectiv de pe piaţă, restul concurenţilor noştri fiind companii străine mult mai puternice', a afirmat Marian Munteanu, la Antena 3, în emisiunea "100 de minute".
El a susţinut că această acuzaţie este fără acoperire, iar firma sa - Valahia - a avut o activitate mică.
'Orice firmă din România poate fi uşor verificată nu numai la Registrul Comerţului, la Administraţia Fiscală, o să vadă că cifra de afaceri, probabil, că nu ne-ar fi permis să vindem nici măcar o trotinetă mai acătării. (...) A publicat nişte cărţi, a fost o firmă cu o activitate mică', a mai spus Munteanu. El a răspuns astfel acuzaţiilor apărute într-o carte - 'Moştenitorii Securităţii' - a istoricului Marius Oprea, fost membru al PNL.
Istoricul Marius Oprea a precizat, la Antena 3, că nu mai susţine această acuzaţie. 'Nu sunt absurd să merg până în pânzele albe cu o afirmaţie care se dovedeşte a fi neacoperită. Am scris ceea ce am scris într-o notă de subsol a acestei cărţi', a arătat Oprea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News