Maria Grapini, mesaj EMOȚIONANT de Crăciun. Urare pentru români

Europarlamentarul PSD, Maria Grapini, a transmis un mesaj românilor în Ajunul Crăciunului.

'Dragi români,

Se apropie, din nou, Sărbătoarea Sfântă a Crăciunului!
Îndemnul secular, de-a fi buni cu cei de lângă noi, este o dorință atât de puternică a neamului nostru, de-a ne regăsi în și pentru pentru bunătate, în și pentru omenie, în și pentru unitate, încât trebuie să credem în ea și s-o îndeplinim. Ni s-a spus, dintotdeauna, că suprema virtute este iubirea, că binele făcut aduce după sine un bine și mai mare. Creștinismul s-a clădit pe iubire și iertare, știm că doar astfel se pot ține oamenii împreună!

Iubind, oferim totul, iertând, alungăm urâtul din noi și din jur. Cel mai important moment spiritual pentru români, Crăciunul, piatra noastră de temelie creștină, trebuie să ne găsească în reflecție și iertare, în pace și bună înțelegere. E timpul să învățăm ceea ce înaintașii noștri știau atât de bine pentru a putea merge înainte, împăcați cu ei, cu soarta, cu prietenii, dar și cu neprietenii. Iertând și iubind, putem șterge păcatele unei lumi întregi. Ne-a învățat Cel care s-a născut de Crăciun!

Sper să reușim să ne unim cu adevărat, să facem pace unii cu alții, să iubim țara aceasta minunată, să fim împreună, într-un tot sfânt, de nedistrus vreodată! Rămân datoare României și recunoscătoare românilor pentru încrederea acordată, o simt, aici sau în Parlamentul European, ori de câte ori intervin pentru drepturile noastre, care nu trebuie să difere cu nimic de ale celorlalți cetățeni din Uniunea Europeană.

Lupta mea pentru valori, justețe, echilibru, demnitate și onoare este una permanentă și este ceea ce mă definește. Îmi iubesc țara și îi respect pe români! Îmi doresc să fim uniți, liberi și fericiți!

Vă doresc un Crăciun luminat, alături de familie și prieteni!' a scris europarlamentarul PSD, Maria Grapini, pe pagina sa de Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel