Marcel Vela, anunț de ultimă oră în cazul Caracal. Ce știe despre dispariția Luizei

Ministrul de Interne a vorbit în direct despre cazul Caracal și despre ancheta din cazul fetelor dispărute.

Conform România TV, astăzi a avut loc un nou episod în cazul anchetei interne din cazul Caracal, cu privire la implicare comisarului șef Alexe de la Caracal, care până acum a fost bolnav. 

"Adjunctul Alexa Nicolae a revenit la serviciu săptămâna trecută și este programat, citat pentru miercuri, la consiliul de disciplină. El este cercetat disciplinar și conform statutului poșițistului și al tuturor sesizărilor care s-au făcut cu privire la ceea ce s-a întâmplat în 24 iulie, este cercetat cu privire la toate aspectele", a declarat Marcel Vela, în direct la România TV.

Cine mai este cercetat în acest caz

"Mai sunt cercetați adjunctul Sârbu, dar fiind în concediu medical a fost necesară suspendarea cercetării disciplinare, pentru ca să nu se depășească termenul, conform legii actuale, acest statut al polițistului care are câteva termene imperative, șase luni de cercetare și să nu treacă un an de la fapta respectivă. Având atât de multe concedii medicale, soluția pentru a nu trece anul de cercetare este suspendarea cercetării astfel încât aceste concedii medicale să prelungească termenul de un an sau șase luni", a adăugat.

Ciutacu: Nu sunt cam firavi ăstia de la vârful polițiilor județene? Par bolnăviori în masă

"Da, este ciudată această îmbolnăvire subită a polițiștilor de la Caracal și din Olt, mai mult, pe lângă adjunctul Sârbu, amintit mai devreme, mai este și șeful Investigațiilor Criminale, Pistol Constantin, care este la fel, în concendiu medical și îi este suspendată cercetarea disciplinară pentru a nu se depăși termenul de anchetă sau sancționare. Eu, de când sunt ministru, am fost pus într-o situație neplăcută de multe ori, în care am fost nevoit să semnez ordine de clasare pentru că au fost depășite termenele respective și dosarul trebuia clasat. Din această săptămână, am dispus către Direcția Medicală din Ministerul Afacerilor Interne ca să discute cu medici de la Spitalul de Urgență al MAI, să verifice toate actele medicale prezentate și inclusiv pe cei doi care mai sunt în concediu medical", a continuat Vela.

Ciutacu: V-ați gândit să vorbiți și cu dl. Costache? Poate vine vreo molimă din județul Olt și ajunge în toată țara. Dacă toți se îmbolnăvesc în aceeași instituție, poate o fi vreun focar de infecție.

"Dacă vă aduceți aminte, când am venit la minister s-au îmbolnăvit subit mai mulți prefecți. La fel, am apelat la medici să verifice tratamentul, poate că cei care au stabilit un diagnostic nu au prescris un tratament bun și uitați că se prelungesc aceste concedii și boala lor poate să-i afecteze foarte grav. În acest context apelez direct la medici, pentru că administrativ sau ierarhic superior, Ministrul Sănătății nu poate interveni în constatarea făcută de un medic", a mai spus Marcel Vela.

Modificarea actelor normative

"Sunt acte normative pe care eu le-am găsit aici și le aplic așa cum sunt, dar ca să vă spun ca și concluzie, o să propun și am și discutat cu colegii din Minister, modificări la aceste acte normative, astfel încât să nu se mai ascundă după prescrieri, termene imperative de șase luni sau de un an, având în vedere că avem și situații în care se recurg la tot felul de tertipuri, un autodenunț penal al unui polițist care a suspendat ancheta administrativă blocată de un an de zile, și el rămâne bine mersi în continuare pentru că acea anchetă penală suspendă ancheta administrativă. Dacă cea din urmă ar fi mers până la capăt nu mai avea ce căuta în poliție. Sunt foarte multe acte normative care trebuie reglementate, analizate și îndreptate", a continuat. 

Ce a constatat Marcel Vela


"Vreau să trimit corpul de control al ministrului la DIPI, pentru că DIPI e un fel de poliția poliției și această instituție trebuia să știe încă înainte de 24 iulie, când s-a întâmplat tragedia, că la Caracal există o incompatibilitate mascată printr-un divorț, între șeful poliției Caracal și familia Mirea. Și doamna Mirea Violeta care este șeful secției rurale. Acest aspect arată că nici poliția poliției nu a funcționat foarte bine înainte de tragedia de la Caracal și nu mai doresc să se repete aceste incompatibilități care pot genera fenomene infracționale la scară largă sau punctual, drame și tragedii așa cum au fost la Caracal", a concluzionat Ministrul de Interne.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel