Marcel Ciolacu: Ca fiu de militar, mă voi lupta să îndrept în Parlament multe dintre inechităţile din sistem

Scutaru Cristina / 25 oct 2019 / 12:05 Salveaza PDF Comentarii
Marcel Ciolacu
Marcel Ciolacu

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a transmis vineri, la Cimitirul Eroilor din Buzău, "toată admiraţia şi tot respectul pentru ceea ce reprezentată armata pentru România şi pentru fiecare român".

El a subliniat că va lupta să îndrepte în Parlament inechităţile existente în sistem.

"Ca fiu de militar, mă voi lupta să îndrept în Parlament multe dintre inechităţile care există în sistem. Şi vreau să fiu foarte clar şi să spun că mă gândesc în special la pensiile militare, pe care unii tot încearcă să le încadreze la pensiile speciale. Este o discuţie falsă, iar cei care încearcă să promoveze astfel de lucruri fie nu înţeleg ce înseamnă haina militară, fie sunt rău intenţionaţi", a declarat Marcel Ciolacu.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a mai spus că "societatea îi va sancţiona mai devreme sau mai târziu pe cei care nu respectă haina militară".

"Mă bucur să văd la acest eveniment mai multe generaţii de militari care au dus cinste armatei române, iar gândul meu se îndreaptă spre bravii veterani de război pe care-i asigur de toată recunoştinţa şi preţuirea pentru modul în care şi-au slujit patria în cele mai grele momente", a mai declarat Ciolacu, conform Agerpres.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.22