Manuale școlare reînnoite până în 2020. Anunțul ministrului Pavel Năstase

manuale scolare
manuale scolare

 Procesul de reînnoire a manualelor trebuie accelerat şi ar trebui să se termine în 2020, deoarece ar fi un câştig pentru întreaga comunitate, potrivit Ministrului Educaţiei Naţionale, Pavel Năstase. 

Conform sursei citate, pentru manualele necesare deschiderii anului şcolar 2017-2018 au existat deja numeroase întâlniri cu editurile în vederea reducerii termenului de producere de la şase luni la 100 de zile. 

"Anul acesta am făcut eforturi considerabile şi am o mare provocare: să producem la timp manuale de clasa a V-a, care sunt considerate ca fiind manuale noi. Vreo două luni de zile, când am început mandatul, am avut întâlniri cu editurile ca să le conving să reducă termenul de producere a proiectelor de manuale de la şase luni la 100 de zile, ca să ne încadrăm astfel încât la început de an şcolar să avem manuale. Procesul acesta de reînnoire a manualelor, care trebuie să dureze până în 2026, ar trebui să se termine în 2020. Cred că ar fi un câştig pentru întreaga comunitate", a spus, în cadrul unei întâlniri de lucru la Alexandria, Pavel Năstase. 

Un alt obiectiv al Ministerului Educaţiei Naţionale constă în adoptarea unui sistem care să permită utilizarea manualelor digitale. 

"Sunt foarte multe manuale care nu respectă programa şcolară, iar copiii se plâng. Ghiozdanele sunt foarte încărcate.Vrem să realizăm resurse educaţionale deschise care să fie în format digital, care să acompanieze, deocamdată, manualul pe hârtie. Tendinţa la nivel mondial este să renunţăm la manuale pe hârtie, să rămână numai pe manuale digitale. Ar fi ideal. Scăpăm şi de ghiozdane. Deci manualele acestea le punem pe o tabletă în loc să dăm atâţia bani pe atâtea manuale şi dăm o tabletă pe care poate să o bage copilul într-o gentuţă, să nu îi mai fie afectată coloana vertebrală. Va mai fi până acolo", a mai spus ministrul Educaţiei, conform Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel