Liberalii vor să înființeze o nouă agenție care să fie un fel de Ministerul Sănătății. Legea ar urma să reglementeze înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Prevenție în Sănătate (ANPS).
În primul rând, se dorește inventarea unei noi instituții. În al doilea rând, agenția lasă Ministerul Sănătății fără conținut pentru că finanțarea o face Casa Națională de Asigurări de Sănătate, iar Ministerul Sănătății cu asta se ocupă: cu prevenția.
Despre acest subiect, ministrul Patriciu-Andrei Achimaş-Cadariu a vorbit la DC News Live.
"Se propune în Parlament ca o agenție specială să fie creată pentru prevenție, lucru care ar goli Ministerul Sănătății de conținut", a spus Val Vâlcu.
"Prevenția, în orice țară din lume, face parte din programele de sănătate publică pe care Ministerul Sănătății trebuie și este chiar obligat să și le asume. Acest lucru îl vom face și noi. Prevenția reprezintă un capitol foarte important al planului nostru pentru anul care urmează", a spus ministrul Sănătății la DC News Live.
Răspunsul la această întrebare îl găsiți începând cu minutul 17:
[citeste si]
Cel care vine cu propunerea creării agenției este Eugen Nicolăescu, lider al grupului parlamentar al PNL, care a avut următoarele rezultate în prevenție: o 'super' campanie de sute de milioane de euro cu analize pentru toți care, de fapt, nu au arătat nimic și o altă 'super' campanie de vaccinare împotriva virusului Papiloma care a aruncat în ridicol toate campaniile de vaccinare. Așadar, vorbim de două eșecuri majore ale lui Eugen Nicolăescu care acum își arată 'grija' tot în prevenție și înființează un 'Minister al Sănătății' în plus, deși ministerul oficial cu acest lucru se ocupă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu