Mâncarea, cel mai scump cadou de Crăciun, în pandemie. Cum își împart românii bugetul pentru Sărbători

Potrivit studiului Reveal Marketing Research, despre comportamentul de consum al românilor de sărbători în 2020, cei mai mulți bani se vor duce pe mâncare.

Românii declară că peste jumătate din bugetul acestora de sărbători este ocupat de cheltuielile pe mâncare (51%).Mai mult de o treime dintre respondenți (31%) declară că anul acesta preferă să comande cadouri online, comparativ cu doar 5% în 2016.Familiile moderne cheltuie cel mai mult de Crăciun – 1284 lei, comparativ cu bugetul total mediu de 1059 lei al românilor, potrivit unui studiu derulat de Reveal Marketing Research.

Anul 2020 a fost o provocare pentru întreaga lume, iar fiecare dintre noi a fost pus în fața unei realități nemaiîntâlnite până la momentul respectiv. Am învățat să ne adaptăm, să acceptăm schimbarea și să fim deschiși unei noi perspective de a privi lucrurile. Interacțiunile dintre oameni s-au schimbat și suntem nevoiți în continuare să fim mai departe fizic unii de ceilalți. Însă distanta fizica nu înseamnă distanta emoțională. Iar acum că ne apropiem de Crăciun, ne gândim la cei dragi și la cum îi putem face mai fericiți. Reveal Marketing Research a vrut să afle cum arată Crăciunul în pandemie pentru români și cum s-au modificat obiceiurile lor la finalul anului 2020. Iată rezultatele studiului!

Pe baza afirmațiilor respondenților, bugetul mediu al românilor de sărbători în 2020 ar arăta astfel:

Total: 1059 lei

Mâncare: 539 lei

Cadouri: 395 lei

Decorațiuni: 125 lei

Segmentele cele mai cheltuitoare: familiile moderne – 1284 lei  și tinerii profesioniști - 1116 lei

Segmentele cele mai cumpătate: seniorii pensionari – 765 lei și milenialii fără partener - 987 lei

Goana după cadouri în 2020: De unde cumpără românii? Din magazine fizice sau comandă online?

69% din totalul respondenților continuă chiar și în prezent să cumpere cadouri de Crăciun din magazinele fizice (mall, supermarket, hipermarket, piață), potrivit Reveal Marketing Research. Cu toate acestea, se observă o scădere a numărului românilor care fac cumpărături din magazine fizice, comparativ cu 2016 când preferau această metodă în proporție de 88%.  În 2020, dintre cei care preferă mersul la magazine, tinerii profesioniști sunt cei care au optat în cea mai mare măsură pentru această variantă – 81%. Fenomenul poate fi explicat de faptul că, la nivel general, tinerii au un risc mai scăzut în ceea ce privește dezvoltarea unei forme grave de COVID-19. Așadar, este posibil că ei să fie mai puțin îngrijorați de intrarea în colectivitate în interiorul magazinelor.

La polul opus din punct vedere al generațiilor, seniorii pensionari se împart 50-50 când vine vorba de unde cumpără cadourile pentru cei dragi. 50% dintre aceștia declară că preferă să se deplaseze fizic, iar cealaltă jumătate afirmă că în 2020 comandă online cadouri. Acest procent este încurajator și observăm o tendință a seniorilor către digitalizare și utilizarea mai mare a device-urilor electronice. Deschiderea lor spre mediul online se poate datora și încadrării lor în categoria de risc, astfel încât, sunt nevoiți să găsească alternative mai sigure pentru sănătate și plasează comenzi online.

Comparativ cu un studiu similar derulat acum 4 ani, datele din prezent ne arată o creștere semnificativă a celor care utilizează Internetul pentru a cumpăra cadouri. Dacă în 2016, doar 5% dintre români au declarat că își fac cumpărăturile online și doar 7% - cumpără și fizic, dar și online, în 2020, 31% dintre respondenți optează pentru cadouri comandate de pe diferite site-uri. În 2019, același studiu ne arăta că 40% din totalul eșantionului comandă online cadouri. Față de anul trecut, este o ușoară scădere a procentului, însă trendul se menține constant, iar românii se arată tot mai deschiși spre varianta online.

Buget pentru cadouri

Din totalul mediu de 1059 lei pe care românii declară că îl alocă pentru cumpărăturile de sărbători, 395 lei sunt destinați cadourilor, potrivit răspunsurilor acestora. Față de anul trecut, când bugetul mediu pentru cadouri era de 403 lei, nu se remarcă o scădere semnificativă. Cele mai cheltuitoare la acest capitol sunt familiile moderne cu 562 lei alocați, având un procent de 44%, urmate de tinerii profesioniști care consumă 423 de lei în medie pentru cadouri de Crăciun. Observăm că cei cu venituri medii și superioare au tendința de a aloca un buget mai mare pentru a-i face fericiți pe cei dragi. Seniorii pensionari și milenialii fără partener sunt segmentele care declară că alocă doar 282 lei, respectiv 272 lei pentru cadouri, fapt determinat și de veniturile mai reduse. 

Interesant este că bărbații alocă mai mult pe cadouri decât femeile. În cazul bărbaților cheltuielile pentru cadouri ocupă un buget de 433 lei, comparativ cu femeile ce alocă 364 lei.

Mâncarea este categoria cea mai costisitoare pentru buzunarul românilor

Românii declară că peste jumătate din bugetul acestora de sărbători este ocupat de cheltuielile pe mâncare (51%), respondenții afirmând că alocă 539 lei pe mâncare. Dintre aceștia, familiile tradiționale urmate de maturii fără partener cheltuie cel mai mult aici, alocând 588 lei, respectiv 586 lei. Familiile tradiționale alocă, așadar, semnificativ mai mult decât restul eșantionului pentru cumpărarea de alimente - 56%.

Decorațiunile – la coada priorităților românilor în bugetul de Crăciun

Doar 12% din bugetul de sărbători este destinat decorațiunilor, așa cum afirmă respondenții. În 2019, această categorie ocupă 137 lei din bugetul românilor, iar în prezent, respondenții sunt dispuși să aloce mai puțin: 125 lei. Cheltuielile reduse pe decorațiuni se pot datora faptului că mulți dintre români au deja în casă ornamente din anii trecuți și preferă să le păstreze pe cele vechi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel