Mai mult de jumătate din vânzările Konica Minolta provin din produse ecologice

Konica Minolta, Inc. anunță că mai mult de 54% din vânzările companiei la nivel mondial, în toate domeniile sale de activitate, au fost generate de produse ecologice în anul fiscal trecut, încheiat la 31 martie 2015.

Astfel, echipamentele ecologice au însumat vânzări de 547,1 miliarde de yeni (echivalentul a 4,2 miliarde de euro ), cu 13 puncte procentuale mai mult comparativ cu anul fiscal anterior. Konica Minolta a lansat 33 de modele ecologice noi în anul fiscal 2014, atingând un număr total de 147 de astfel de produse în toate domeniile de activitate.

Pentru a fi certificate drept ecologice, în baza unui sistem de certificare introdus în anul 2011, produsele trebuie să îndeplinească o serie de criterii, cum ar fi scăderea emisiilor de CO2 sau utilizarea de materiale reciclate. În acest sens, Konica Minolta desfășoară programul EcoVision 2050, a cărui principal obiectiv este reducerea emisiior de CO2 ale companiei pe întregul ciclu de viață al produselor cu 80% până în 2050, față de nivelul din 2005. Efectul de reducere a emisiilor de CO2 în timpul utilizării produselor ecologice ale companiei a fost de 43.000 tone până în prezent, potrivit raportului CSR 2015 publicat recent de Konica Minolta.

Produsele ecologice au un rol foarte important în atingerea următorului prag al Planului ecologic al Konica Minolta pe termen mediu, anume reducerea emisiilor de CO2 din ciclul de viață al produselor cu 40%, până la 1,21 de milioane de tone în anul fiscal 2016 . Un exemplu de Produs Ecologic este bizhub PRESS 2250P realizat cu PC/PET reciclat. Compania a creat plastic din PC/PET reciclat, care este un material compozit realizat cu PC. În 2012, Konica Minolta a fost primul producător din industria sa care a folosit PC/PET pentru carcasele exterioare ale echipamentelor sale multifuncționale (MFP). Un alt exemplu sunt recipientele de toner realizate din polietilenă din sticle de lapte reciclate. În acest scop, Konica Minolta a dezvoltat o metodă proprie de reciclare și a creat un sistem de producție de masă în Mexic și Malaezia. Compania și-a propus să crească, pe termen lung, ponderea materialelor reciclate folosite pentru containerele de toner la 100%, față de nivelul de 25% din prezent. În plus, Konica Minolta contribuie la protecția mediului prin imprimantele sale textile inkjet, care optimizează utilizarea resurselor de apă cu 62% și a celor de energie cu 57%, în comparație cu imprimantele textile convenționale.

Provocările de mediu sunt globale și urgente

Shoei Yamana, Președinte și CEO of Konica Minolta, Inc: "Pentru a menține o creștere durabilă în următorii 50 sau chiar 100 de ani este vital nu doar să creăm valoare economică, ci și să aducem o contribuție societății. Situația globală a mediului înconjurător reprezintă o problemă presantă. Reducerea emisiilor de CO2, sustenabilitatea resurselor sau conservarea biodiversității sunt provocări de mediu globale și urgente. Companiile internaționale au responsabilitatea de a crea o societate durabilă prin reducerea impactului lor asupra mediului."

20% reducere a emisiilor de CO2 în Fabricile Ecologice și în procesul de distribuție

Prin sistemul de certificare Green Factory, care evaluează activitățile de mediu desfășurate în fabricile de producție încă din 2010, încă șase unități, dintre care cinci în Japonia și una în China, au atins cel mai înalt nivel de certificare, anume nivelul 2. Acesta presupune reducerea cu 20% a emisiilor de CO2 și cu 50% a deșeurilor evacuate extern.

Totodată, evaluarea Green Marketing a Konica Minolta măsoară distribuția, vânzările și mentenanța, colectarea și reciclarea și impactul acestora asupra mediului. Konica Minolta a redus emisiile de CO2 din procesul de distribuție prin mai multe măsuri: scurtarea distanțelor de transport prin optimizarea centrelor de distribuție și a rutelor, reducerea numărului de containere prin îmbunătățirea eficienței de încărcare și prin reducerea frecvenței transporturilor aeriene. În plus, Konica Minolta dezvoltă, în diferite locații la nivel global, sisteme de reciclare a produselor de tehnologia informației utilizate și are ca scop îmbunătățirea ratei de reciclare. În Japonia, compania colectează MFP-uri prin companii de vânzări la nivel național, apoi demontează și separă componentele. Rata de reciclare în anul fiscal 2014 a fost de 98% din total.

Reducerea impactului asupra mediului, în cooperare cu furnizorii

Konica Minolta își propune să scadă emisiile de CO2 și la nivelul lanțului de aprovizionare, cu 2,7% față de anul fiscal 2013, până la la 1,37 de milioane de tone. Având în vedere că lanțul de aprovizionare include și furnizorii care livrează materii prime și piese de schimb, Konica Minolta dorește să stabilească obiectivele de reducere a emisiilor în colaborare cu aceștia. Pentru îndeplinirea acestui scop, Konica Minolta a lansat în anul fiscal 2014 Inițiativa Furnizori Ecologici, prin care oferă furnizorilor tehnologie ecologică și know-how pentru a-i ajuta să reducă impactul pe care îl au asupra mediului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel