Magistrații, la un curs. "Criticii BNR au găsit prilej de critică"

Banca Naţională a României se află pe lista ţapilor ispăşitori căutaţi de către cei care sunt nemulţumiţi de creditele luate, iar acestei instituţii i se reproşează, printre altele, că nu se implică suficient în educaţia financiară a populaţiei, a spus economistul şef al Băncii Naţionale a României (BNR), Valentin Lazea.

'Aşa cum spunea domnul guvernator, omul se bucură când ia creditul şi după aceea, o viaţă întreagă suferă, mai ales atunci când a luat creditul în altă monedă, altă valută decât cea în care primeşte salariul, şi/sau atunci când a luat creditul pe termen lung sau cu dobândă variabilă. În momentul acela începe să caute ţapi ispăşitori.

Oricine este de vină, dar nu el, nu respectivul, cel care a făcut acest credit. Pe lista ţapilor ispăşitori, foarte sus, aproape de vârful acestei liste întotdeauna este banca centrală. Banca centrală căreia i se reproşează de regulă cel puţin trei lucruri, dacă nu şi mai multe. Un prim lucru care i se reproşează ar fi că nu se implică suficient în educaţia financiară a publicului' a afirmat Valentin Lazea.

Un alt lucru care i se impută băncii centrale ar fi, potrivit economistului său şef, că nu explică în mod clar şi pe înţelesul tuturor toate riscurile, toate teoriile economice şi ce înseamnă economie de piaţă. Iar al treilea reproş la adresa BNR este că instituţia nu a făcut aceasta în perioada de criză. Potrivit lui Lazea, toate aceste critici sunt nefondate pentru că nicio instituţie nu a făcut mai mult decât banca centrală pentru educaţia financiară a populaţiei.

Cu privire la al doilea reproş, Lazea a dat ca exemplu o experienţă personală de la un curs cu magistraţi ţinut în urmă cu două săptămâni. Magistraţii au apreciat informaţiile primite la curs, dar criticii BNR au găsit prilej de critică, susţinând că a prezentat trunchiat anumite teorii sau curente economice. Acesta a arătat, însă, că în cadrul unui seminar de câteva ore nu poţi face un compendiu din toată ştiinţa economică şi că seminariile sunt făcute pentru a deschide apetitul sau gustul pentru economie. În ceea ce priveşte al treilea reproş, cu privire la educaţie financiară în vreme de criză, Lazea a declarat că BNR a lansat avertismente, dar că acestea nu erau auzite, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel