Mădălin Voicu, deputat PSD, consideră că "sunt fisuri mari" în democrația românească în ceea ce privește drepturile omului, semnalând, totodată faptul, că se omite întotdeauna să se vorbească despre obligațiile și îndatoririle cetățeanului.
"Există încă probleme legate de ceea ce numim noi semantic drepturile omului. (...) Omitem întotdeauna să vorbim despre îndatoririle și obligațiile omului, despre asta nu prea am auzit vorbindu-se, pentru că presupun că e mult mai complicat să ajungem la o analiză legată de obligațiile, îndatoririle și asumările pe care noi, oamenii, ar trebui să le luăm în discuție, înțeleg asta pentru că în democrația românească sunt fisuri mari. La noi, democrația înseamnă că ai voie orice, oricând, oriunde, ceea ce după părerea mea nu reflectă nici măcar noțiunea de stat de drept, când de fapt noi ne dorim un stat drept", a declarat miercuri Mădălin Voicu, într-o dezbatere despre drepturile omului care a avut loc la Parlament.
În opinia sa, drepturile omului "sunt să te naști, să trăiești și să mori". "Ceea faci de când te naști și până mori îți dă dreptul să accezi într-un etaj al societății, nu așa de facto, ai drepturi că așa vine vorba. (...) Problema unui om care primește drepturi, le cere, trebuie să și dea ceva în loc", a spus Voicu.
Ce spune Mădălin Voicu despre cetățenii de etnie româ
"Sigur că unii țigani sunt discriminați, ca să nuanțez și etnic noțiunea asta, dar asta e o chestiune care ține de educație, de lipsă de moralitate sau forme de manifestare care nu își au locul într-o democrație cum ne dorim noi, de aceea democrația noastră este încă fără contur. (...) Să ceri drepturi pentru că tu nu dai nimic sau că nu ești aliniat unor anumite norme, unor anumite atitudini, comportamente și nu îți dorești să evoluezi, aici cred că nu mai putem vorbi de drepturi, aici e doar toleranță în cel mai bun caz. Cred că drepturile omului sunt și în funcție de ceea ce tu dai, arăți, poți și pui în valoare și pentru ceilalți nu numai pentru tine", a punctat Voicu.
Institutul Român pentru Drepturile Omului, sub egida Comisiei juridice a Camerei Deputaților și Comisiilor pentru drepturile omului ale Parlamentului, a organizat miercuri conferința consacrată aniversării Zilei Internaționale a Drepturilor Omului, care este marcată în întreaga lume la 10 decembrie.
Cu acest prilej, directorul Institutului Român pentru Drepturile Omului, Irina Moroianu Zlătescu, a prezentat mesajele adresate de secretarul general al ONU, Ban Ki-Moon, și de Înaltul Comisar pentru Drepturile Omului, prințul Zeid Ra'ad Al Hussein, de Ziua Internațională a Drepturilor Omului.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu