Macovei și Neamțu, fericiți la fereastra biroului lui Traian Băsescu

Primele rezultate date de exit-polluri au creat euforie în tabăra susținătorilor lui Traian Băsescu. Cei mai înfocați democrat-liberali, prezenți, duminică seară, la sediul de campanie al președintelui suspendat și-au făcut apariția, rând pe rând la fereastra biroului lui Traian Băsescu, pentru a saluta grupul de susținători aflați în fața imobilului.

Apariții zâmbitoare la una dintre ferestrele sediului de campanie a lui Traian Băsescu, din strada Comănița, după primele rezultate anunțate la închiderea secțiilor de votare din țară. La început a apărut vicepreședintele PDL Monica Macovei, după care, rând pe rând, vizibil încântați după aflarea primelor estimări, și-au făcut apariția la aceeași fereastră și eurodeputatul Traian Radu Ungureanu, fostul premier, Mihai Răzvan Ungureanu şi preşedintele Noii Republici, Mihail Neamţu, salutând cu multă frenezie grupul restrâns de susținători aflați în fața clădirii, momente surprinse de reporterii România TV.

După ce Mihail Neamțu le-a strigat de la fereastră "Vrem o ţară ca afară, Victor Ponta ce gargară!”, cele câteva zeci de persoane, prezente în fața imobilului din strada Comănița, care fluturau drapele şi pancarte, i-au răspuns în cor: "Ole, ole, ole, ole, Antonescu nu mai e!" şi "Voiculescu nu uita, te aşteaptă Rahova!".

În condițiile în care rezultatul referendumului din 29 iulie este incert, președintele suspendat Traian Băsescu şi-a anunțat victoria cu flacăra democrației în mână pe care i-a înmânat-o ulterior reporterului de la Antena 3, susținând că, prin modul în care s-au manifestat cetățenii în ziua referendumului, ei au consolidat ideea că România nu poate reveni la o societate fără reguli. ”Românii au decis astăzi soarta nevalidând referendumul propus de cei 256 parlamentari în numele puşcăriabililor. Îi asigur pe români că o dată revenit la Cotroceni o să încerc să clarific şi să generez un sentiment de împăcare în societate”, a declarat președintele suspendat Traian Băsescu, duminică seară.

Potrivit celor declarate de către senatorul PSD Dan Şova, numărătoarea paralelă a USL indică o prezenţă de 48,5 %, în condițiile în care nu s-au luat în considerare urnele mobile, listele suplimentare, secţiile de vot din străinătate şi secţiile unde nu se încheiase încă votarea.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel