EXCLUSIV  Lupta lui Daniel Zamfir după refuzul lui Cîțu. MAREA PROBLEMĂ cu împrumuturile: plan pe termen scurt

Andrei Itu / 28 ian 2020 / 11:33 Salveaza PDF Comentarii
Daniel Zamfir FOTO AGERPRES
Daniel Zamfir FOTO AGERPRES

Senatorul Daniel Zamfir a spus, pentru DC News, de ce ministrul Finanțelor evită să dea explicații publice despre împrumuturile record. 

DC News: De ce nu a venit ministrul Cîțu la audierile din Parlament? Credeți că se va prezenta săptămâna viitoare după ce ați reiterat această invitație de a da explicații publice în fața Comisiilor de specialitate din Parlament cu privire la împrumuturile repetate ale acestuia?

'Va veni. Acum a găsit un motiv complet aberant. Ministrul de Finanțe este obligat să vină la orice comisie parlamentară, cu atât mai mult la Comisia Economică. Îi aduc aminte de faptul că atunci când a fost președintele Comisiei economice i-a chemat la audieri pe ministrul Muncii și ministrul Finanțelor, care erau atunci în funcții. Este clar că are ceva de ascuns în legătură cu împrumuturile repetate. Ieri, la o emisiune, când a fost întrebat de moderator de ce a făcut împrumutul de 3 miliarde euro, care este structurat în 1,4 miliarde în 12 ani, iar 1,6 miliarde pe 30 de ani, nu a spus nimic. Este o mare problemă cu aceste împrumuturi. Nu am niciun dubiu că va avea mari dificultăți în a le explica.

Ieri, a fost întrebat public despre împrumutul de 3 miliarde de euro și nu a vrut să vorbească. În mod cert, săptămâna viitoare, marți, la invitația Comisiilor de buget-finanțe și economică, nu are ce să invoce pentru a nu veni. Nu este adevărat că doar Comisia buget te evaluează, când vii la audieri nu vii la evaluare. Și dacă discutăm de aceasta, l-a respins când a fost propus pentru ministru. A fost și o moțiune simplă împotriva lui. Ce să mai facă Parlamentul dacă l-a respins de câte ori a avut ocazia. Acum, crezând că fuge fără să dea socoteală în legătură cu aceste împrumuturi, se înșeală amarnic', a declarat Daniel Zamfir.

DC News: Prin urmare, când și cine îl va opri pe ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, să facă aceste împrumuturi?

'Îmi este foarte clar că nu se va opri. Domnul Cîțu a prognozat să împrumute 86 de miliarde tot anul. Iată că suntem în prima lună și deja a împrumutat aproape jumătate din suma pe 2020. Acest fapt ne arată că dânsul și acest Guvern au un plan pe termen scurt. Până la alegerile anticipate împrumută tot! Nu am nicio îndoială! Este aberant! Doresc și eu să explice publicului de ce a împrumutat în prima lună jumătate din suma pe care o are prognozată pentru tot anul?! De asemenea, în luna septembrie, urmează acel efort bugetar uriaș cu mărimea punctului de pensie! Prin urmare, unde se va duce? Cât va împrumuta atunci?', a concluzionat senatorul PSD, Daniel Zamfir, pentru DC News.

Te-ar putea interesa

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.23