Ludovic Orban (PNL): PSD a forțat convocarea plenului reunit

Liderul deputaților PNL, Ludovic Orban, i-a acuzat pe social-democrați că au forțat convocarea pelnului reunit al Parlamentului. 

"PSD a forțat convocarea plenului reunit, fără ca la Birourile permanente reunite să avem raportul Comisiei de statut, cu modificarea necesară. Eu înțeleg că pentru PSD regulamentul contează mai puțin decât ordinele pe care le dă Ponta la Palatul Victoria, dar în ce ne privește pe noi, eu cred că este important să se modifice legea, iar pentru modificarea legii trebuie să se respecte prevederile regulamentare și să se asigure cvorumul necesar. Or, asigurarea cvorumului este obligația majorității parlamentare care, după ani de zile în care în mod deliberat a refuzat punerea în acord cu Constituția a legii privind statutul deputaților și senatorilor, acum încearcă în mod pompieristic să facă o modificare cu scop imagistic", a afirmat Ludovic Orban înaintea ședinței de plen.

Fără raport. Plen la 13:00, Birourile permanente reunite la 13:30

Liderul deputaților liberali a adăugat că nu poate fi convocat plenul pentru dezbaterea proiectului de lege dacă nu există raportul comisiei sesizate în fond, respectiv Comisia de statut.

"La momentul deciziei Birourilor permanente reunite de convocare a plenului, nu exista acest raport. Am și ridicat obiecția. Niciun membru al Birourilor permanente reunite nu a primit raportul respectiv, pentru că nu era gata, era în curs de finalizare (...) În mod normal, Comisia de statut este sesizată de Birourile permanente reunite, cu cele patru proiecte de lege sesizate de săptămâna trecută. De ce a căzut de cuviință președintele comisiei să convoace comisia exact astăzi la ora 13:00, când Birourile permanente reunite erau stabilite pentru 13:30? Întrebați-l pe președintele Comisiei de statut", a susținut Ludovic Orban.

Liderul PNL a cerut explicații TAROM pentru o cursă în care se aflau mai mulți parlamentari care trebuiau să ajungă la ședință și care trebuia să plece la 8:40 și a decolat după ora 12:00. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel