EXCLUSIV  Ludovic Orban, anunţ. De unde vin banii pentru investiţii. "Cel mai mare buget"

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Ludovic Orban a anunțat de unde vin banii pentru investiții.

"Pe primele cinci luni ale anului, deşi România a intrat în criză economică provocată de criza epidemică, au fost cele mai mari alocări din buget pentru investiții din ultimii zece ani. Conform analizei făcute de instituţiile internaţionale, România a menţinut pe primul trimestru o creştere economică în special datorită creşterii sectorului construcţiilor. Sectorul construcţiilor a crescut cu 12%. Este ţara europeană în care am înregistrat cea mai mare creştere a sectorului construcţiilor. Aici, se bazează atât pe apăsarea pedalei de acceleraţie în sectorul public, dar şi pe investiţiile private care se derulează. Am avut cea mai mare creştere a sectorului construcţiilor în primul trimestru 2020, faţă de primul trimestru 2019, în Europa", a spus Ludovic Orban în cadrul dezbaterii online “Upgrade Romania - Investițiile, motorul de pornire a economiei“, eveniment organizat de DC Media Group.

"Banii pentru investiţii vor veni din buget, din fonduri europene. Trebuie să vă spun că suntem departe de ceea ce ar fi trebuit să fie în România, în exerciţiul 2014-2020", a mai spus Ludovic Orban.

Declarațiile complete, în matrialul video de mai jos:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel