Ludovic Orban: Am așteptări mari din partea lui Dacian Cioloș

Denisa Zamfir / 20 iun 2019 / 23:39 Salveaza PDF Comentarii
Dacian Cioloș
Descriere foto: Dacian Cioloș

Ludovic Orban a declarat că are mari așteptări de la Dacian Cioloș, în contextul în care acesta este liderul grupului Înnnoim Europa, care a decis alături de liderii grupurilor socialiștilor democrați au decis să nu susțină candidatura lui Manfred Weber (PPE) la șefia Comisiei Europene.

„Am mari așteptări din partea lui Dacian Cioloș. A fost comisar european din partea PPE. Cred că odată cu alegerea lui Dacian Cioloș ca lider al grupului Renew Europe va fi mai ușor să îi convingă pe colegii lui să susțină această procedură transparentă, democratică, să susțină candidatul PPE. Noi am convins PPE să o susțină pe Laura Codruța Kovesi pentru funcția de procuror-șef european și ne-ar fi de mare folos ca Dacian Cioloș, din poziția extrem de importantă pe care o are, să adauge suportul grupului pe care îl conduce și mai ales voința grupului pe care îl conduce, pentru a ne asigura că voința exprmată în Parlamentul European și anume ca Laura Codruța Kovesi să ajungă procuror-șef european", a afirmat Ludovic Orban, joi seară, la Realitatea Tv.

Alte decizii în viitorul program al Comisiei Europene cu privire la România

 

Liderul PNL a adăugat că vor mai fi și alte decizii în viitorul program al Comisiei Europene care vor include și România, precum Politica Agricolă Comună, și a precizat că se așteaptă din partea lui Dacian Cioloș să susțină interesele țării noastre.

„Sunt negocieri și legate de programul viitoarei Comisii Europene extrem de dificile. De exemplu, să stiți, sunt unii care vor să schimbe Politica Agricolă Comună, care vin cu niște năzdrăvănii care riscă să afecteze inclusiv fermierul român, care pun sub semnul întrebării capacitatea fermierului român de a deveni competitiv la nivel european. Ne așteptăm din partea lui Dacian Cioloș, din poziția pe care o are, să avem o bună coordonare la nivel european și prin poziția pe care o are să putem să ajutăm la luarea acestor decizii care sunt inclusiv în beneficiul României", a conchis Orban.

Socialiștii și liberalii din Parlamentul European au decis că nu îl vor sprijini pe Manfred Weber pentru funcția de președinte al Comisiei Europene, potrivit politico.eu.

Dacian Cioloș, liderul grupului Înnoim Europa din Parlamentul European, a confirmat că Weber nu este sprijinit de către grupul său.

„Pentru moment nu există o majoritate pentru candidatura lui Weber", a declarat Cioloș la o reuniune a liderilor liberali, la Bruxelles.

Vezi și: Rareș Bogdan, despre preluarea conducerii PNL: "Am vorbit și astăzi cu Ludovic"


Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24