Lovitură pentru RCS&RDS la Bursă

Acţiunile DIGI au închis joi la 39 de lei, cu un leu sub valoarea cu care a intrat pe bursă marţi, marcând a doua zi consecutivă de scădere, reiese din datele Bursei de Valori Bucureşti (BVB). 

Cel mai mult, pe piaţa reglementată s-au depreciat acţiunile Electroputere, cu 10,65%, urmată de Uztel cu 6% şi de Ves cu 5,66%. Pe de altă parte, cele mai mari creşteri au fost remarcate la Retrasib de 13,96%, Petrolexportimport de 8,05% şi Alumil Rom Industry de 5,45%. 

Valoarea totală a tranzacţiilor derulate la BVB s-a cifrat la 67,5 milioane de lei (14,7 milioane euro), din care schimburile cu acţiuni - 62,4 milioane de lei (13,6 milioane euro). Cu obligaţiuni au fost tranzacţii de peste 4 milioane lei. 

Schimburi importante pe Bursa de la Bucureşti au mai fost realizate cu titlurile BRD (21,4 milioane de lei), DIGI (16,8 milioane de lei) şi OMV Petrom (5,24 milioane lei). 

În ansamblu, Bursa de Valori Bucureşti a închis cu o evoluţie negativă a indicilor şedinţa de tranzacţionare de joi, iar indicele de referinţă BET, care arată evoluţia celor mai lichide 12 acţiuni, a consemnat o depreciere de 0,31%. Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a coborât tot cu 0,31%. Indicele BET-FI al SIF-urilor înregistra, la închidere, o depreciere de 0,23%, informează Agerpres.

BET-NG, care reuneşte 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a consemnat o scădere de 0,38%, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a scăzut cu 0,27%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a "pierdut" 0,3%. 

Pe AeRO, cele mai mari scăderi ale acţiunilor au fost la Amylon de -21,54%, LCS Imobiliar de -14,29% şi Ascendia de -11,33%, iar cele mai mari creşteri la Iprochim de 20%, IFMA de 10% şi Transporturi Auto Giuleşti de 7,38%

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel