Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail redactia@dcnews.ro și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

Lovitură pentru industria nucleară. Faliment de 1,2 miliarde de euro

Guvernul a asistat neputincios la un faliment devastatoar pentru industria nucleară din România. Culmea, premierul Dacian Cioloș se află într-o vizită în Canada, țară din care a fost importată tehnologia CANDU, pentru reactoarele de la Cernavoda.

Pe lângă impactul economic, decizia de marți a Curții de apel din Craiova, prin care Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN) a intrat în procedura de faliment, afectează și 30.000 de familii din Drobeta Turnu Severin.

Potrivit unor surse RAAN, citate de Agerpres, magistraţii din Craiova au respins apelul formulat de administratorul judiciar, Euro Insol, şi administratorul special care au atacat decizia din 28 ianuarie 2016 a Tribunalului Mehedinţi. Euro Insol, salvatorul Hidroelectrica făcuse apel la decizia prin care se dispunea intrarea Regiei în faliment, cerere înaintată de comitetul creditorilor.

Autorităţile statului, la începutul lunii februarie 2016, au obţinut suspendarea temporară a lichidării RAAN, în condiţiile în care Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin şi Serviciul Public de Alimentare cu Energie Termică au intervenit în instanţă, solicitând furnizarea către cele peste 30.000 de familii a agentului termic de către sucursala acesteia, Romag Termo. Primăria a achitat şi  suma de peste 20 milioane lei a serviciilor de termoficare.

RAAN a intrat în procedură de insolvenţă în septembrie 2013 din cauza debitelor care însumează peste 680 de milioane de lei. În perioada insolvenţei, compania a mai acumulat datorii de peste 70 de milioane de lei. Pe lista creditorilor RAAN figurau, la momentul declanşării procedurii de insolvenţă, peste 300 de entităţi comerciale, instituţii publice, administraţii publice locale şi unităţi bancare.

Pe platforma sucursalei Romag Prod a RAAN se află depozitată o mare cantitate de apă grea a cărei valoare este de peste 1,2 miliarde euro iar aproape 500 de angajaţi aşteaptă clarificarea situaţiei lor.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play


Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.24
YesMy