Lovitură pentru Firea. Oprescu are listele de semnături pregătite

Un ziar tabloid a intrat în posesia listelor de semnături pentru susținerea candidaturii lui Sorin Oprescu la Primăria Generală. Oprescu nu a confirmat, dar nici nu a infirmat intrarea în cursă. Ziarul Liberatea, care a descoperit listele tipărite, nu știe dacă a fost completat numărul de semnături necesar.



Sorin Oprescu mai are trei zile pentru a completa listele. Candidații independeți trebuie să facă dovada că au un număr de susținători de 1% din numărul alegătorilor înscriși pe listele de vot,  dar nu mai puțin de 1000 de semnături în municipiul București.

În încercarea de a obține o reacție de la fostul edil, apelurile Liberatatea au primit un răspuns înregistrat, în tonul cu care Oprescu a obișnuit publicul: “Nu sunt disponibil în acest moment. Dacă mă mai sunați… bine. Dacă nu… e și mai bine”, scrie Libertatea.

Candidatura lui Oprescu rupe din voturile lui Gabriela Firea

În cazul în care ar intra în cursa electorală, Oprescu va eroda puternic cota candidatului PSD, Gabriela Firea. Sondajele de opinie realizate înainte de arestarea fostului primar general îl plasau pe Oprescu în topul preferințelor electoratului din București. Oprescu a candidat ca independent, în 2008, dar PSD i-a ”oferit” un contracandidat nesemnificativ, și a îndemnat alegătorii să-l voteze, în turul al doilea. În 2012, USL l-a susținut pe Sorin Oprescu. Fostul primar general s-a definit permanent ca un om de Stânga, iar electoratul său este apropiat de cel al PSD.

În 2008, candidatura lui Oprescu a fost inițial respinsă de instanță, pe motiv că listele de susținători sunt incomplete. Avocații lui Oprescu au atacat decizia, contestând numărul total de votanți, în funcție de care este stabilit necesarul de semnături. Oprescu a avut câștig de cauză și a învins fără probleme în confruntarea cu candidatul PDL, Vasile Blaga. În 2012, a câștigat din primul tur.

Sorin Oprescu a fost arestat de DNA pentru luare de mită, spălare de bani, abuz în serviciu și constituire de grup infracțional, în 2015. Procesul este pe rol, la Tribunalul București.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel