Loteria bonurilor fiscale, atacată la Avocatul Poporului

Loteria bonurilor fiscale a fost atacată la Avocatul Poporului, Asociația Națională a Comercianților Mici și Mijlocii din România (ANCMMR) solicitând acestuia să sesizeze Curtea Constituțională.

Conform reprezentanților asociației, Ordonanța de urgență pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale încalcă dreptul de proprietate prin oferirea posibilității unui cumpărător de a pleca cu un produs fără sa îl plătească.

”Tehnic, bonul fiscal se poate elibera de casa de marcat doar după ce s-a făcut plata. Este posibil ca cetățenii să înțeleagă că au dreptul să primească bonul fiscal înainte și atunci, între el și vânzător apar altercații, verbale sau chiar fizice. Considerăm că forțele de ordine chiar au suficientă treabă, nu mai trebuie puse să păzească magazinele”, a declarat Cora Muntean, secretar executiv al ANCMMR, într-un comunicat de presă.

Asociația susține că în ordonanță se precizează că în cazul în care operatorul economic refuză emiterea și înmânarea bonului fiscal clientului, acesta din urma are dreptul de a beneficia de bunul achiziționat sau de serviciul prestat fără plata contravalorii acestuia, însă în Constituție se arată că proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular, și nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire.

Vâlcov: Șanse mai mari de câștig decât la 6/49

Oamenii care au împlinit deja vârsta de 18 ani şi deţin bonuri fiscale care atestă cumpărarea de bunuri în ţară vor putea participa la "Loteria bonurilor fiscale". Bugetul total alocat pe şase luni din acest an va fi de 10 milioane lei.

"Oamenii trebuie încurajați să strângă bonurile fiscale. În următoarele două săptămâni, proiectul "Loteria bonurilor fiscale" va intra în ședință de Guvern. Proiectul are mai multe modificări decât cel care intrase în dezbatere anul trecut în sensul în care nu dorim să punem omul pe drumuri. Acum va fi foarte simplu. Te uiți duminica - va fi o duminică pe lună - la televizor și în atunci sunt două extrageri. (...) Dacă ai bonul câștigător, te duci frumos cu acesta la orice agenție ANAF. Trebuie să ai și o copie după buletin și ești declarat câștigător. Vor fi și extrageri excepționale", a zis ministrul Darius Vâlcov la DC News Live.

"Probabilitatea de câștig este mai mare decât la 6/49. Cred că cel puțin în prima etapă, nu vor fi foarte mulți câștigători. Chiar dacă vor exista, oamenii nu vor fi extrem de atenți de a verifica aceste bonuri fiscale. După ce vom începe o campanie publicitară agresivă pentru Loterie, cred că din ce în ce mai mulți oameni vor colecta bonurile fiscale. Intenția noastră este să reluăm modelul grecesc. Acolo unde nu se dă bon fiscal, oamenii să nu trebuiască să plătească bunurile cumpărate. Prin astfel de măsuri, ne propunem să diminuăm evaziunea fiscală", a mai spus Darius Vâlcov.

CITEȘTE ȘI: Loteria bonurilor fiscale, lovitură pentru comercianți. Ce a decis Guvernul

Loteria va fi organizată lunar, în prima duminică după data de 15 a fiecărei luni, pentru luna anterioară, dar va putea fi organizată şi ocazional, după minimum 15 zile de la sfârşitul intervalului calendaristic participant la Loterie.

Totul va consta în extragerea aleatorie de numere, respectiv un număr cuprins în intervalul dintre 1 şi 999 inclusiv, reprezentând valoarea totală a bonului fiscal fără subdiviziunile leului, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, şi o dată calendaristică reprezentând ziua emiterii bonului fiscal, aferentă lunii sau intervalului calendaristic, după caz, pentru care este organizată Loteria, în vederea acordării de premii în bani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel