Locurile de parcare: ”Parcagiii”, închisoare pentru taxarea ilegală

Tudor Curtifan / 09 apr 2017 / 11:59 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Deputatul liberal Ovidiu Raeţchi va depune în Parlament un proiect de lege care îşi propune să combată exploatarea locurilor de parcare şi care prevede că ''parcagiii'' pot fi sancţionaţi cu prestarea a 50 de zile de activităţi neremunerate în folosul comunităţii. Totodată, cei care blochează și percep taxe pentru ocuparea locurilor de parcare pot fi condamnaţi la închisoare dacă infracţiunea este înfăptuită de mai multe ori. 

''Am lansat în dezbatere publică un proiect de lege care mi-a fost solicitat în ultima vreme de către societatea civilă şi care îşi propune să combată exploatarea ilicită a locurilor de parcare. Suntem familiarizaţi cu fenomenul 'parcagiilor' de serviciu, mai ales în Bucureşti şi marile oraşe, şi care a căpătat amploare în ultima vreme: uneori prin ameninţări, prin folosirea unui limbaj licenţios, diverse persoane care nu au niciun drept asupra locurilor de parcare le blochează şi condiţionează ocuparea acestora. O realitate socială care a scăpat de sub control şi care are nevoie de un răspuns pe măsură'', precizează deputatul, potrivit unui comunicat de presă. 

Ovidiu Raeţchi a subliniat că infracţiuni similare sunt sancţionate cu închisoarea sau amenda, potrivit Codului penal. 

''Potrivit proiectului de lege pe care l-am iniţiat, cel care înfăptuieşte această infracţiune pentru prima dată are posibilitatea de a presta un număr de 50 de zile de activităţi neremunerate în folosul comunităţii. În cazul în care repetă infracţiunea, atunci cel care percepe o taxă de parcare fără să aibă autorizare în acest sens sau drept de folosinţă asupra spaţiului respectiv poate fi sancţionat cu închisoare de la 6 luni la 1 an. La ora actuală, Poliţia nu dispune de o legislaţie clară şi eficientă pentru combaterea acestui fenomen. Proiectul de lege va fi depus în aceste zile la Camera Deputaţilor'', arată Raeţchi. 

[citeste si]


Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24