Liviu Pop: Iohannis își dorește o Românie 'fraieră'

Senatorul PSD Liviu Pop, fost ministru al Educației, a reacționat la afirmațiile de vineri făcute de președintele Klaus Iohannis, după ceremonia de depunere a jurământului de cei doi noi miniștri la Transporturi și Dezvoltare.

”Cu siguranță PSD guvernează pentru români” a reacționat Liviu Pop la afirmația președintelui ”PSD nici nu guvernează pentru români și pentru România. PSD guvernează pentru Dragnea.” Guvernează ”pentru bunăstarea acestei țări”, a completat fostul ministru, într-o intervenție telefonică de vineri, la Realitatea Tv.

”Chiar proiectul de buget pentru anul acesta exact în aceste coordonate se încadrează, investiții, sănătate și educație. Președintele a luat în calcul primul an de guvernare Cioloș, care și-a bătut joc de fondurile europene. Fapt pentru care, în 2017 am recuperat acele pierderi din guvernarea Cioloș, în 2018 le-am pus pe direcția bună, iar în 2019-2020 finalizăm exact ceea ce am spus în programul de guvernare”, a adăugat Pop.

100 de miliarde pe stoc

Despre finanțarea partidelor politice, blamată de președinte, Pop a spus:

”PSD a primit doar 40% din sume, iar restul au fost luate de celelalte partide. Suntem penultima țară din Europa în care avem această transparență pe care o asigurăm prin lege partidelor politice. Taote celelalte țări au o transparență clară a banilor pe care-i folosesc în activitatea politică. Dacă tot bugetul de stat se rezumă la finanțarea partidelor, atunci sigur nu suntem compatibili cu președintele. Ceea ce-și dorește președintele, în disperarea lui de a mai prinde un mandat, este ca să nu se aprobe acest buget, să fie cât mai multe luni din acest an, cu cheltuielile egale cu cele de anul trecut - căci în fond despre asta e vorba - deoarece discutăm de un buget cu 100 de miliarde mai mare ca anul trecut și care nu poate fi implementat pentru că este obligat până nu apare noua lege să se încadreze în cheltuielile anului trecut. Adică să stea pe stoc cu 100 de miliarde pentru ca la finalul anului acesta să nu fie cheltuiți. Eu cred că Iohannis, ca să-l citez, îți dorește ca România să fie o țară 'fraieră' în Uniunea Europeană” a mai declarat Liviu Pop.

Citește și:

Ceremonie de învestire a noilor miniștri. Anunțul Administrației Prezidențiale

Iohannis blochează bugetul, sesizare la CCR. ATAC fără precedent la PSD

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel