Senatorul PSD Liviu Marian Pop îl ironizează pe Traian Băsescu într-un comunicat de presă, în care spune că președintele țării nu înțelege pe deplin reducerea CAS și că ar trebui să-l sune pe Daniel Funeriu pentru a-i explica.
"Nevoia reducerii CAS cu 5 puncte procentuale la angajator vine din realitatea economică, iar economia în ultimii 2 ani a mers mai bine decât pe vremea guvernelor lui Băsescu și avem cifre care ne demonstrează aceste lucruri.
Traian Băsescu pare însă să nu prea înțeleagă că nu se taie din pensii sau salarii, că reducerea CAS este o tăiere constructivă și absolut necesară realității economice a anului 2014. Dacă actualul domn președinte ar fi luat această măsură încă din 2010, în loc să reducă din veniturile cetățenilor, România ar fi fost mult mai departe decât în prezent.
Domnul Băsescu nu înțelege pe deplin acest proces complex de reducere a CAS și poate că recomandat ar fi să îl sune pe fostul consilier prezidențial pe probleme de învățământ, ex-ministru al Educației, urmărit de DNA pentru că a prejudicat statul cu 5 milioane de euro prin semnarea unei note ilegale pentru achiziţia de soft educaţional, să îi explice dumnealui președintelui cum e cu matematica. Sau poate că Funeriu chiar i-ar putea sugera lui Băsescu un soft, că tot e specialist, care să îi facă o simulare a beneficiilor care rezultă din reducerea CAS", susține senatorul PSD Liviu Marian Pop.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News