Liviu Dragnea, președintele PSD, a fost înștiințat, luni, 13 noiembrie, de procurorii DNA că este inculpat într-un nou dosar cu acuzații grave, numit în presă ”TelDrum”.
[citeste si]
Un dosar asemănător a fost închis de DNA cu NUP (neînceperea urmăririi penale) în anul 2013.
Avocatul Lucian Bolcaș a vorbit, pentru DCNews, despre acest nou dosar al lui Liviu Dragnea. Iată ce ne-a declarat celebrul avocat despre dosarul DNA pe numele liderului PSD:
”Dosarul în care dl Liviu Dragnea a fost condamnat la doi ani cu suspendare e eminamente politic.
Acest dosar e unul cu un scop politic.
Având în vedere că această cauză a fost închisă, redeschiderea sa nu se putea datora decât unor probe, fapte, împrejurări noi, care să ducă la concluzia că ancheta în acest dosar ar trebui continuată.
Este un semnal extraordinar, din punctul meu de vedere, implicarea OLAF-ului în această problemă, care, în primul rând, vrea să derobeze DNA-ul de orice fel de responsabilitate de conducere a unei anchete- mă refer și la responsabilitatea judiciară și la cea politică- preluând aceste răspunderi.
În același timp, pentru mine este un semnal deosebit, nu s-a mai întâmplat în alte cazuri, că DNA-ul nu are un suport juridic suficient ca să susțină un asemenea dosar, a avut nevoie ca, pe plan mediatic, să aibă acest sprijin ciudat al OLAF-ului.
Ceea ce înseamnă redeschiderea dosarului este exact ce s-a întâmplat în mult mai multe dosare. Să ne amintim că dosarul ICA a lui Voiculescu a fost redeschis după ce a existat o ordonanță de clasare.
Această metodă de redeschidere a unor dosare, permise de procedură, dar, spun eu, justificată numai riguros de anumite împrejurări, este o metodă periculoasă. Dacă începem să redeschidem dosarele când are cineva chef sau când urmărește cineva anumite scopuri, instituția juridică este deturnată de la adevărata sa finalitate și este un act periculos și pentru justiție, dar și pentru democrație, în general.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu