Liviu Dragnea, discuții cu Florin Iordache și Robert Cazanciuc. Ședință de urgență - UPDATE

Rodica Mitu / 15 Martie 2018 / 11:29 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Joi, 15 martie, liderul PSD Liviu Dragnea a convocat o ședință de urgență.

Liviu Dragnea i-a convocat, joi, pe Florin Iordache și Robert Cazanciuc, pentru o ședință de urgență, subiectul fiind legile Justiției, informează Antena 3.

UPDATE: Preşedintele Comisiei juridice a Senatului, Robert Cazanciuc, a declarat, joi, că a discutat cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi preşedintele Comisiei speciale Florin Iordache despre modificarea legilor Justiţiei în acord cu decizia Curţii Constituţionale, ideea fiind 'de a avea un calendar de dezbateri cât este nevoie' şi să fie respectată 'riguros' decizia Curţii.

'Mai multe legi am discutat, aflate în procedură parlamentară, şi despre legile Justiţiei, împreună cu preşedintele comisiei, Florin Iordache. Ideea a fost să avem un calendar în care să nu ne grăbim. Am avut ieri o primă şedinţă a comisiei, am luat fiecare text în parte. Aţi văzut că dezbaterea nu a durat foarte mult pentru că suntem destul de strânşi, să spunem, de decizia Curţii. O să avem următoarea şedinţă luni, luăm articol cu articol. Au fost lăsate membrilor comisiei toate propunerile de modificare în acord cu decizia Curţii. Despre calendar a fost vorba, să facem un calendar de dezbateri cât este nevoie şi să respectăm riguros decizia Curţii. Asta am făcut şi ieri. Următoarea şedinţă va fi luni. Dacă în cursul dezbaterilor vom finaliza legile, vom da un vot, dacă nu vom finaliza vom face încă o şedinţă şi câte vor fi nevoie până când vom trece toate articolele din cele trei legi', a afirmat Cazanciuc, la Parlament, întrebat în legătură cu discuţia pe care a avut-o cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.

[citeste si]



Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.23