Liviu Dragnea, dezlănțuit la adresa lui Dacian Cioloş în Parlament

Liviu Dragnea l-a atacat dur pe Dacian Cioloș  în plenul reunit al Parlamentului din cauză că nu a prezentat situația reală a economiei și nu a vorbit în limba română, ci în limba tehnocraților, care "sună străin" și este "ruptă de realitate".

"I-am propus prim-ministrului Dacian Cioloș să vină în fața Parlamentului și să expună situația reală a economiei românești. A venit, așa cum constatați, și apreciez lucrul ăsta, dar constat că ceea ce a prezentat, ceea ce a expus astăzi nu reprezintă situația reală, nu reprezintă realitatea. Și pe mine și pe colegii mei și pe români îi îngrijorează foarte mult. Din ce a spus domnul prim-ministru ar trebui să înțelegem că România își continuă creșterea sănătoasă, imprimată de guvernarea PSD, de guvernele conduse de Victor Ponta, dar noi nu înțelegem asta, pentru că astăzi domnul Cioloș nu a vorbit în limba română, a vorbit limba tehnocraților, o limbă care sună străin și este o limbă care este ruptă de realitate", a afirmat Liviu Dragnea în Parlament

Liderul social-democraților a menționat că premierul a spus că a avut în intenție să presteze un alt tip de guvernare, un alt mod de a guverna, transparent și predictibil, dar, potrivit lui Dragnea, Guvernul Cioloș a vrut să modifice pe furiș Codul fiscal.

"Eu aș fi sperat ca astăzi să aud o radiografie, o analiză chirugicală și cu bune și cu rele. Practic, astăzi am aflat ca și dumneavoastră că timp de un an de zile nu a făcut nimic, nu a făcut nimic bun. Pentru că am spus de limba tehnocraților, vreau să vă traduc. Când spun creștere economică, românii înțeleg mai mulți bani în buzunare", a adăugat Dragnea. '

[citeste si]

"Practic astăzi am aflat ca şi dumneavoastră că timp de un an de zile nu a făcut nimic, nu a făcut nimic bun. Pentru că am spus de limba tehnocraţilor, vreau să vă traduc. Când spun creştere economică, românii înţeleg mai mulţi bani în buzunare", a adăugat Dragnea.

Liviu Dragnea  l-a acuzat şi pe preşedintele Klaus Iohannis că a forţat demisia lui Victor Ponta de la şefia Executivului, iar PSD a fost scos de la guvernare într-o manieră nedemocratică pentru instalarea unui guvern pretins independent.

"Am plecat de la guvernare pentru că am fost forţaţi să o facem. Am fost scoşi de la guvernare într-o manieră nedemocratică. Preşedintele Iohannis, protectorul dumneavoastră a înlocuit un guvern desemnat de popor cu "guvernul meu", un guvern pretins independent. Vă spun cu toată sinceritatea: şi eu şi colegii mei v-am votat în Parlament pentru că am avut trei speranţe în ceea ce vă priveşte. Am sperat că, în calitate de fost comisar european, veţi deschide uşile Comisiei Europene şi veţi aduce în România mai multe fonduri europene, cel puţin câte am adus noi", a mai spus Liviu Dragnea.

V-am lăsat ţara cu plăţile la zi pentru subvenţiile în agricultură şi acum justificaţi, acoperindu-l pe ministrul Agriculturii, care spune că de un an a căutat mecanisme (...) Acest minister (al Sănătăţii – n.r.) a ales să sprijine şi să ofere mai multe venituri celor care au deja multe venituri, fără a ajuta pe cai care nu au ce mânca. Vă cer foarte ferm să dispuneţi ca imediat ministerul să dea ordinul care permite micşorare preţurilor la medicamente, a susţinut Dragnea.

Ştiu că nu ştiţi ce înseamnă sinceritatea, i-a transmis liderul social-democrat premierului de la tribuna Parlamentului, acuzându-l că a ştiut de proiectul de modificare pe furiş a Codului Fiscal, dar s-a spălat pe mâini.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel