Liviu Dragnea: Avem producţii istorice în 2017

România a depăşit anul acesta 10 milioane de tone la producţia de grâu, ceea ce nu s-a mai reuşit până acum, dar a înregistrat şi cea mai mare producţie de rapiţă din istoria ţării, de 1,7 milioane de tone, a declarat, marţi, preşedintele PSD, Liviu Dragnea. 

"Avem producţii istorice în 2017, în România. La grâu, secară şi triticale s-a depăşit o producţie de 10 milioane ce tone, ceea ce nu s-a mai reuşit până acum în România. La rapiţă sunt 1,7 milioane de tone, cea mai mare producţie din istoria acestei ţări. De asemenea, la mazăre avem 300.000 de tone, iar producţia la orz şi orzoiacă este cea mai mare din ultimii 23 ani ani", a precizat Dragnea. 

Acesta susţine că nu numai vremea "foarte bună pentru agricultură", a contribuit la aceste producţii, ci şi subvenţiile alocate la timp către fermieri. 

"Sigur că a fost o vreme foarte bună pentru agricultură, dar faptul că MADR a alocat subvenţiile la timp până la finalului lunii martie şi faptul că fermierii au putut beneficia de aceşti bani, şi vorbim de bani serioşi - 2,7 miliarde de euro - din care 2,2 miliarde de euro de la UE, bani care au intrat efectiv în România, s-a ajuns în situaţia în care în mai multe zone băncile îi căutau pe fermieri, pentru că fermierii nu au mai fost la bănci, nu au mai avut nevoie, pentru că au avut banii la timp", a spus Dragnea. 

Şeful PSD a subliniat că le-a transmis fermierilor să aibă " încredere şi curaj", pentru că programul de dezvoltare a agriculturii se realizează conform celor stabilite în programul de guvernare. 

"Am ţinut să vin la această locaţie la invitaţia domnului ministru şi o să mai merg cu domnul ministru în ţară pentru că vreau să transmit tuturor fermierilor români că determinarea noastră pentru refacerea sistemului de irigaţii, pentru revitalizarea şi modernizarea agriculturii româneşti a rămas intactă. Le transmit, de asemenea, să aibă încredere şi curaj că programul de dezvoltare a agriculturii se realizează conform celor stabilite în programul de guvernare. Ne-a ajutat şi Dumnezeu anul acesta, dar se şi văd rezultatele", a precizat Dragnea. 

Conform datelor furnizate de Ministerul Agriculturii, producţia totală de grâu, secară şi triticale a fost anul acesta de circa 10,164 milioane tone, de pe o suprafaţă recoltată de 2,101 milioane ha, producţia medie fiind de 4.836 kg/ha. La rapiţă, s-au recoltat peste 1,684 milioane tone, de pe 592.312 ha, producţia medie fiind de 2.884 kg/ha, iar la mazăre s-au recoltat 298.639 tone, de pe 107.593 ha, producţia medie fiind de 2.776 kg/ha. Producţia de orz şi orzoaică a totalizat 2,017 milioane tone, de pe 459.968 ha, cu o producţie medie de 4.942 kg/ha, potrivit Agerpres.

[citeste si]


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel