Senatorii vor vota în cazul solicitării DNA prin care se cere urmărirea penală a social-democratului Titus Corlăţean cum le dictează conştiinţa, a declarat marţi preşedintele PSD, deputatul Liviu Dragnea.
'Vor vota aşa cum le dictează conştiinţa (senatorii PSD - n.r.). De la partid decizia politică a fost luată şi prezentată public în mai multe rânduri. Este suficient. De aici înainte, senatorii vor vota, şi pesediştii, şi ceilalţi senatori din Senatul României, aşa cum cred ei de cuviinţă, respectând sau nu ce li se spune de la partid', a afirmat Dragnea, la Palatul Parlamentului, întrebat cum vor vota senatorii PSD în cazul lui Corlăţean.
Biroul permanent al Senatului nu s-a putut întruni, marţi, pentru a lua o decizie privind procedura referitoare la cererea DNA de începere a urmăririi penale a senatorului PSD Titus Corlăţean, nefiind cvorum de şedinţă.
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunţat că a reprogramat şedinţa pentru luni, 23 mai, ora 11,00. Biroul permanent al Senatului urma să sesizeze Comisia juridică în privinţa cererii DNA, care să întocmească un raport ce urma să fie supus votului plenului. Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a cerut luni sesizarea Senatului pentru începerea urmăririi penale faţă de senatorul Titus Corlăţean, fost ministru de Externe, în dosarul 'Vot Diaspora 2014'.
Potrivit unui comunicat DNA, procurorii vor să efectueze urmărirea penală faţă de Corlăţean în legătură cu săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul şi împiedicarea exercitării drepturilor electorale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu