Lista prezidenţiabili PSD. Cine lipseşte? Bogdan Chirieac spune soluția

Florin Răvdan / 05 iul 2019 / 16:22 Salveaza PDF Comentarii
Bogdan Chirieac
Descriere foto: Bogdan Chirieac

Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat, la Antena 3, lista prezidenţiabililor PSD enunţată de premierul Viorica Dăncilă şi a menţionat că mai puteau fi adăugate câteva nume, atât din interiorul partidului cât şi din afara acestuia. 

"Cred că doamna Firea sau doamna Olguţa Vasilescu lipsesc de pe această listă. PSD-ul, aşa cum nu se întâmplă în alte partide din România, are multe personalităţi puternice. Această listă va cimenta şi mai mult aceste personalităţi, indiferent dacă devin sau nu candidatul PSD la prezidenţiale. Şi atunci era important să fie o listă extinsă şi pentru viitor, pentru a se vedea care sunt vectorii de imagine ai PSD. Nu se încheie România cu alegerile prezidenţiale de anul acesta. Mai sunt două rânduri de alegeri anul viitor, mai urmează guverne, se mai întâmplă lucruri. În final, nu e rău ce au pus pe listă. Vedeţi că doamna Dăncilă a luat partidul în mână, domnii Teodorovici şi Fifor sunt personalităţi puternice, doamna Ecaterina Andronescu este binecunoscută, chiar dacă nu a fost un succes candidatura la Congres, dar dânsa a avut de-a lungul timpului o imagine foarte bună în partid, imagine care nu cred că s-a şters. Dintre cei enunţaţi, şi dna Dăncilă are şanse, şi dl Teodorovici, şi dl Fifor. Dacă partidul se va răsuci, ar putea fi dna Firea foarte bine", a explicat Bogdan Chirieac. 

Soluţii din afara partidului

 

Analistul Bogdan Chirieac a menţionat că, pentru PSD, ar putea reprezenta o variantă şi un candidat extern, susţinut de coaliţie. 

"O soluţie ar putea fi Călin Popescu Tăriceanu, fiindcă ALDE a făcut o mare eroare la europarlamentare, nepunându-l pe Tăriceanu în fruntea listei, chiar dacă nu pleca la Bruxelles. Cum a făcut Victor Ponta, spre exemplu, şi lucrul ăsta a ajutat, sau cum a făcut Traian Băsescu, chiar dacă nu ştiu cum s-a întâmplat acolo, dat fiind că mai are vreo trei membri în partid. Dar, ca personalitate, deoarece partidele astea se restrâng asupra unei figuri... Oricum, nu sondajul va decide, va fi o decizie politică", a mai explicat Chirieac. 

Un independent, prezidenţiabil PSD? 

 

Întrebat de varianta numirii unui independent ca prezidenţial PSD, pe modelul Zelenski din Ucraina, Chirieac a avansat un singur nume cu şanse, dar a anunţat şi numele care ar putea reprezenta o adevărată surpriză. 

"Nu cred că e valabilă în România soluţia Ucraina, care este un stat eşuat. Cazul Zelenski este un experiment, sper să nu fie şi la noi că ne-am săturat de experimentele altora. Acolo se va vedea dacă o marionetă poate conduce un stat. Nu mi-e clar dacă Excelenţa Sa, preşedintele Zelenski, este tras de fire de la Moscova sau de la Washington. Sau dacă Washington crede că îl trage de fire şi în spate de tot este Vladimir Putin. Mi-e foarte greu de spus, pentru că Ucraina, ştiţi bine, nu este ceea ce pare. Să confunzi Ucraina cu România este o greşeală mare. Singurul testabil din acest punct de vedere este maestrul Mircea Diaconu care este şi om politic, pentru că a câştigat singur europarlamentarele din 2014. Aceasta ar putea fi o soluţie, doar dacă nu îl testează pe Ion Caramitru, şi atunci ar fi o surpriză", a conchis analistul politic. 

Acest articol reprezintă o opinie.

Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24