Oaspeţii au deschis scorul prin Robert Lewandowski (28), dar diavolii roşii au restabilit egalitatea înainte de pauză, prin Axel Witsel (42). Echipa antrenată de Roberto Martinez s-a dezlănţuit în repriza secundă, marcând de cinci ori, prin Kevin De Bruyne (59), Leandro Trossard (73, 80), Leander Dendoncker (83) şi Lois Openda (90+3), în condiţiile în care portarul Bartlomiej Dragowski a fost cel mai bun om al oaspeţilor. Belgia venea după un eşec drastic acasă, 1-4 cu Olanda.
Selecţionata Ţărilor de Jos a câştigat dramatic în Ţara Galilor, cu 2-1. Oaspeţii au deschis scorul în debutul reprizei secunde, prin Teun Koopmeiners (50), dar galezii au izbutit egalarea în minutele adiţionale, prin Rhys Norrington-Davies (90+2). Wout Weghorst a adus victoria oaspeţilor la ultima fază (90+4).
De remarcat şi victoria Ucrainei, 1-0 cu Irlanda, în deplasare, graţie golului înscris de Viktor Ţîgankov (48), jucător intrat la pauză.
Rezultatele de miercuri:
Liga A Grupa a 4-a
Belgia - Polonia 6-1 Au marcat: Axel Witsel 42, Kevin De Bruyne 59, Leandro Trossard 73, 80, Leander Dendoncker 83, Lois Openda 90+3, respectiv Robert Lewandowski 28.
Ţara Galilor - Olanda 1-2 Au marcat: Rhys Norrington-Davies 90+2, respectiv Teun Koopmeiners 50, Wout Weghorst 90+4.
Clasament loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Olanda 2 2 0 0 6-2 6
2 Belgia 2 1 0 1 7-5 3
3 Polonia 2 1 0 1 3-7 3
4 Ţara Galilor 2 0 0 2 2-4 0
Liga B Grupa 1
Irlanda - Ucraina 0-1 A marcat: Viktor Ţîgankov 48.
Scoţia - Armenia 2-0 Au marcat: Tony Ralston 28, Scott McKenna 40.
Clasament loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Scoţia 1 1 0 0 2-0 3
2 Ucraina 1 1 0 0 1-0 3
3 Armenia 2 1 0 1 1-2 3
4 Irlanda 2 0 0 2 0-2 0
Legendă: M - meciuri, V - victorii, E - egaluri, Î - înfrângeri, GM - goluri marcate, GP - goluri primite, P - puncte (Agerpres)
Vezi și: Liga Naţiunilor: Germania a remizat cu Anglia, Finlanda a învins Muntenegru. Rezultate și clasament
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News