Bulgarul Serghei Stanișev, liderul socialiștilor europeni, a declarat că nu va exista cooperare eficientă în domeniul securității în Uniunea Europeană atât timp cât Bulgaria și România se află în afara spațiului Schengen.
Liderii socialiștilor europeni s-au reunit, sâmbătă, la Madrid, unde vor discuta subiecte precum combaterea terorismului și creșterea economică. Din partea socialiștilor români participă comisarul european Corina Crețu.
Potrivit lui Stanișev, absența Bulgariei și a României din spațiul Schengen contravine standardelor europene, iar în lumina recentelor atentate teroriste din Franța și Danemarca ea nu este \'\'nici eficientă, nici corectă\'\', scrie Agerpres.

