Liderul PDL Sector 1, Vasile Gherasim, demisionează din funcție

vasile_gherasim
vasile_gherasim

Reacție după ședința Consiliului Naţional de Coordonare (CNC) al PDL. Vasile Gherasim a declarat, sâmbătă, că va demisiona din funcţia de preşedinte al organizaţiei PDL sector 1, și că așteaptă ziua în care vicepreşedintele ales al Regiunii Sud, care a luat 8% în alegeri, va merge în control la Florin Popescu, votat cu 44%, scrie Agerpres.

Decizia liderului democrat-liberal a fost luată după ce a pierdut cursa internă din partid pentru ocuparea unei funcţii de vicepreşedinte, dezamăgit că a participat la o competiție între oameni, în funcţie de ce echipă au reprezentat și nu la una între competenţe, între rezultate, după cum se aștepta.

"E o analiză la cald, sigur, după exercitarea ultimului rând de voturi, ca să zic aşa, în care cred că actuala conducere rezultată la Convenţie şi astăzi nu a reuşit, în opinia mea, să facă foarte mult pentru a ajuta şi cealaltă jumătate a partidului care a votat pe altă moţiune în preajma acestui proiect nou. În sensul că, practic am aşteptat să fie o competiţie între competenţe, între rezultate şi nu o competiţie între oameni, în funcţie de ce echipă au reprezentat", a declarat preşedintele Organizaţiei PDL sector 1, pentru Agerpres.

Ce așteaptă Vasile Gherasim

Liderul PDL Sector 1 nu este convins că în viitor nu vor exista tensiuni interne în cadrul partidului. Vasile Gherasim a spus, spre exemplu, că aşteaptă ziua în care "câştigătorul regiunii Sud, de exemplu, Cantaragiu (Bogdan Cantaragiu -n.r.), care a luat 8% în alegeri se va duce în control la Florin Popescu care a luat 44% în alegeri. Popescu şi Cantaragiu au candidat pe aceeaşi funcţie (vicepreşedinte Regiunea Sud -n.r.). A învins Cantaragiu, deci e ceva care pune sub semnul întrebării calitatea celor care vor conduce partidul. Eu cred că această conducere care s-a ales astăzi îşi va asuma reconstrucţia partidului, îşi va asuma şi competiţiile următoare şi rezultatele competiţiilor următoare şi în funcţie de rezultate va fi apreciată".

Demisionez din funcție, nu mă risipesc ca membru de partid

Subliniind că, în ceea ce-l priveşte, ca preşedinte al unei organizaţii de sector în Bucureşti, se potriveşte cu "această modalitate de selecţie", Vasile Gherasim și-a motivat și decizia de a demisiona din funcție: "Eu am candidat (la o funcţie de vicepreşedinte pentru politici privind administraţia publică, justiţia, siguranţa naţională, ordine public şi siguranţa cetăţeanului - n.r.) mi-am făcut treaba. Am avut nişte performanţe profesionale de-a lungul anilor în administraţia publică locală, inclusiv în redactarea unor lucrări care sunt şi publicate, şi nu mă pot simţi mulţumit de modul în care s-au apreciat, nu aş spune valoarea mea sau performanţa mea ca atare, ci preocupările pe care le-am avut până acum din acest punct de vedere. Ca atare eu am să demisionez din funcţia de preşedinte de organizaţiei, nu mă risipesc ca membru de partid. Demisionez din funcţia de preşedinte tocmai pentru a da posibilitatea noii echipe a partidului să-şi consolideze proiectele cu oamenii lor, cu viitorul şi cu răspunderea care-i aşteaptă", a declarat Vasile Gherasim.

La întrebarea privind data când intenţionează să-şi formalizeze demersul, liderul PDL Sector 1 a declarat că aceasta nu are importanţă, dar "nu va prinde ziua de luni fără demisia sa".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel