Membrii conducerilor centrale ale PSD şi PNL, alături de preşedinţii de filiale şi de aleşii locali USL, preşedinţi de CJ şi primarii de reşedinţă de judeţ, se vor reuni în acest week-end într-o locație din Delta Dunării, unde își vor împărți colegiile de la alegerile parlamentare din 9 decembrie.
În Deltă au fost deja convocate două mari reuniuni - vineri după-amiază urmând să aibă loc întâlnirea aleşilor locali ai USL, iar sâmbătă dimineaţă şedinţa comună a Comitetelor Executive ale PSD şi PNL.
Liderii USL vor fi cazaţi în exclusivistul "Puflene Resort" din Murighiol, un spaţiu destinat, aşa cum se autoprezintă, "celor care doresc o evadare din cotidian şi apreciază îmbinarea dintre frumuseţea naturii, confort la cele mai înalte standarde şi servicii de înaltă ţinută profesională".
Cum era de aşteptat, o noapte de cazare la un astfel de resort nu costă puţin, social-democraţii şi liberalii urmând să achite între 300 şi 400 de lei pe o cameră.
Cei mai mulţi dintre social-democraţi şi liberali vor ajunge în Deltă încă de joi seară, preşedintele PSD Victor Ponta fiind acolo de joi dimineaţă. Liderul liberalilor, Crin Antonescu, va pleca şi el spre Deltă în cursul zilei de vineri.
Reuniunile USL au fost convocate, practic, pentru a valida negocierile din interiorul alianţelor PSD-UNPR şi PNL-PC privind împărţirea colegiilor eligibile pentru alegerile parlamentare.
Potrivit Mediafax, în baza negocierilor care au avut deja loc, PNL va ceda PC 21 de colegii eligibile, iar PSD va ceda UNPR 24 de colegii eligibile, păstrând principiul parităţii între PSD şi PNL.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu