Lider PNL, atac virulent la adresa lui Dragnea și Ponta

Vicepreşedintele PNL Bucureşti, Ovidiu Raeţchi, a afirmat că Liviu Dragnea şi Victor Ponta utilizează manipulări leniniste atunci când alarmează în mod mincinos opinia publică susţinând că Executivul a tăiat drepturile veteranilor de război şi militarilor care au luptat în teatrele de operaţiuni.

“Afectaţi de caniculă si de necazurile partenerului Erdogan, Liviu Dragnea şi Victor Ponta au apelat la o tehnică de manipulare de tip leninist şi au afirmat, în mod mincinos, că guvernul Cioloş a suprimat drepturile veteranilor de război. Mai mult, în varianta prezentată de PSD, aceştia ar fi obligaţi să dea banii înapoi. Intenţia clară a celor doi este aceea de a stârni o categorie socială împotriva Guvernului printr-o minciună şi de a crea o vulnerabilitate pentru actualul Executiv. În fapt, veteranii de război sunt în continuare scutiţi de plata taxelor şi impozitelor locale, iar hotărârea de guvern a vizat doar anumite clarificări aduse asupra  definiţiei bunului aflat în proprietate, lucru care poate fi uşor de observat printr-o simplă lecturare a hotărârii de guvern”
 
Preocupări de vară ale PSD
 
Raeţchi a punctat că probabil acestea sunt preocupările de vară ale PSD, după ce şi Corina Creţu încearcă să îşi creeze un capital de imagine criticând ministerul Fondurilor Europene, în loc să îl asiste în absorbţia fondurilor europene:
 
“Este lamentabil că, în loc să se preocupe de problemele pe care le au cu legea, atât Liviu Dragnea, dar şi Victor Ponta vor să saboteze guvernul Cioloş prin mobilizarea unei categorii sociale sensibile şi pe care şi-au propus să o utilizeze în scopuri politice şi electorale. Sesizez că aceasta este strategia de vară a PSD, după ce şi Corina Creţu, în loc să susţină guvernul în privinţa absorbţiei fondurilor europene, este mai preocupată de postări pe Facebook în care să tragă de urechi ministerul condus de Cristian Ghinea şi să îşi creeze un capital de imagine”.
 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel