Radu Zlati, fostul consilier al lui Crin Antonescu din perioada interimatului la președinția României, spune că USL va dispărea din această toamnă. Motivul: Agenția Națională pentru Integritate.
„Profitând de imperfecțiunile legii și acționând adesea cu rea-credință, ANI atacă substanța USL în ce are aceasta mai vulnerabil: aleșii locali. Ori, fără aceștia, fără influența lor la nivelul direct, cel al contactului cu alegătorul de pe stradă, USL va mai exista ca formațiune politică dar USL nu va mai fi decât un colos cu picioare de lut, o cochilie lipsită de conținut”, scrie liberalul pe blogul său.
„M-aș fi așteptat ca semnalele de alarmă provenite din teritoriu să fie ascultate și înțelese, atât la Palatul Victoria, cât și la Cameră și Senat. M-aș fi așteptat ca legea să fie modificată în regim de urgență, până când un val de hotărâri judecătorești nu va șterge de pe harta politică a țării primăriile și consiliile județene controlate de către USL. În loc de asta, am auzit… tăcerea. Atunci când nu s-a auzit, meschin, sunetul neputinței și al coabitării inepte, din care doar unul câștigă. Iar acel unul nu este nici USL, nici poporul român”, își încheie Radu Zlati argumentarea afirmației conform căreia USL nu va mai exista la toamnă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu